Plajele de pe litoralul românesc, reabilitate doar cu planuri și promisiuni

907
1
Plajele de pe litoralul românesc, reabilitate doar cu planuri  și promisiuni - fotofondplaje-1515689108.jpg

Articole de la același autor

Plajele de pe litoralul românesc au pierdut de ani buni lupta cu valurile. Marea a înghițit kilometri de întinderi de nisip, a distrus falezele și a afectat turismul. Apele Române au reușit, în 2013, să pornească un proiect ambițios de stopare a eroziunii costiere și de reabilitare a plajelor. Doi ani mai târziu, în Mamaia și Constanța, apăreau plaje nou- nouțe, de sute de metri. Însă proiectul s-a blocat aici și, deși era în plan și faza a doua, cu restul stațiunilor, deocamdată nu s-a concretizat nimic.

În ciuda importanței urgentării lucrărilor, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene este preocupat deocamdată doar de planuri pe hârtie, chiar dacă studiile și masterplanul realizării celei de-a doua faze a reabilitării plajelor sunt gata de ceva timp. Mai marii de la minister se laudă mai nou cu un proiect pentru realizarea unor studii și identificarea unor principii și obiective privind amenajarea zonei Mării Negre.

"Zona Mării Negre beneficiază de un plan de amenajare a spațiului maritim, realizat în colaborare de România și Bulgaria, prin intermediul unui proiect finanțat din fonduri europene și derulat de MDRAPFE, în parteneriat cu alte nouă organizații. Planificarea spațială marină este necesară, în primul rând, pentru a echilibra nevoia de dezvoltare a spațiului maritim cu cea de protejare a ei: în timp, activitățile în zonă se dezvoltă (de la cele turistice, de transport și economice, la cele de pescuit și exploatare a resurselor), iar interesul major este ca și viitoarele generații să se poată bucura de toate avantajele pe care un astfel de teritoriu le oferă", precizează reprezentanții Ministerului Dezvoltării.

Studiile și viziunile nu lărgesc plajele!

În acest scop, MDRAPFE a aplicat și a obținut finanțare de la Uniunea Europeană, prin Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime, pentru proiectul Amenajarea spațiului maritim în zona transfrontalieră din Marea Neagră - România, Bulgaria. Proiectul a fost demarat ca urmare a adoptării Directivei 2014/UE de stabilire a unui cadru pentru amenajarea spațiului maritim și se va încheia în luna februarie a anului curent.

Bugetul total al proiectului este în valoare de 2.048.921 de euro, din care 1.639.212,59 de euro reprezintă fonduri asigurate din grantul Comisiei Europene, prin intermediul Agenției Executive pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii.

Reprezentanții ministeriali enumeră ca și rezultate ale proiectului identificarea unor principii, obiective și a unei viziuni comune pentru amenajarea zonei Mării Negre (structurate într-un concept de dezvoltare pentru zona transfrontalieră România - Bulgaria), cinci studii de caz și un plan de amenajare maritimă pentru zona Mangalia - Shabla.

Promenada din Mamaia mai are de așteptat

Între timp, proiectul care va însemna cu adevărat ceva pentru plajele de pe litoralul românesc pare uitat de toți. Unul din motive este, cu siguranță, și valoarea foarte mare, de peste trei miliarde de lei, pe care, deocamdată, se pare că statul nu îi are. Guvernul a aprobat faza a doua de reabilitare încă din 2016, dar la momentul respectiv nu identificase fonduri decât pentru o primă etapă de lucrări, ce cuprindea o parte din stațiunea Mamaia, o parte din coasta Constanței și Agigea și Eforie. Până în prezent, însă, nici măcar nu au fost anunțate licitațiile pentru atribuirea contractelor.

Proiectul prevede nu doar înnisipări pe zeci de kilometri, ci și amenajarea unei promenade noi în stațiunea Mamaia, în zona Cazinoului, reconfigurarea plajei Modern, dar și a celei din Eforie Nord și Eforie Sud.

Comentează știrea

cosmin
12 ianuarie 2018
selectam moderatori de anunturi

Selectam imediat moderatori de anunturi. Primiti plata pentru fiecare anunt moderat. Trebuie sa verificati anunturile pe care alte persoane le posteaza, apoi sa le aprobati afisarea in sistem. Nu este necesara experienta. Va invatam noi totul. Cereti detalii la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5411 secunde