"Ori sunt preoți, ori afaceriști, ori preacurvari?" De ce a scăzut Biserica în ochii românilor

3042
15

Articole de la același autor

Recentul sondaj realizat de IMAS (deci o sursă credibilă, nu o făcătură la comandă), conform căruia gradul de încredere al populației în instituția Bisericii a ajuns la cel mai scăzut nivel de după 1989, de numai 50,6%, avea să-mi confirme bănuielile. 


Haina preoțească a scăzut, din punct de vedere sentimental, valoric și al respectului, în ochii românilor, iar la această realitate au contribuit - că le place sau nu, că le vine sau nu greu să recunoască - în primul și în primul rând slujitorii din altar. 


Pornind de la scandalurile mediatice, din care nu lipsesc "ingredientele" cu conotație sexuală (gen Pomohaci de la Cluj sau, mai aproape, Ciutoiu de la Cernavodă), continuând cu expansiunea imobiliară (se construiesc biserici după biserici, în parcuri și pe spații verzi, într-un ritm mult mai accelerat decât cel al școlilor sau spitalelor) și terminând cu afacerile necurate în care sunt implicate nume sonore din sfera clericului, este limpede de ce Biserica a scăzut, ca prestigiu, în ochii populației. 


"Ori sunt preoți, ori afaceriști, ori preacurvari? Ce caută slujitorii Domnului în anchetele DNA? În loc să oficieze în altar, dau declarații din boxa acuzaților. Mai poți avea încredere în asemenea personaje?", întreba retoric un cititor al ziarului "Cuget Liber". 


Biserica a coborât în topul încrederii și dintr-un alt punct de vedere. Într-o societate generală măcinată de corupție, în care educație este un fel de paria, în care goana după îmbogățirea rapidă și cu orice mijloace a devenit o prioritate, rolul instituțional al Bisericii și-a pierdut din semnificație. Iar ceea ce întâmplă în România este valabil cam pentru întreaga Europă. 


Nu în ultimul rând, chiar unii slujitori ai altarului te determină, prin comportament, să îți revizuiești atitudinea față de Biserică. Și vă dau un exemplu concret: chiar anul acesta, undeva înainte de Paști, am dus copiii (care poartă și nume de sfinți!) la sfânta împărtășanie. Atmosfera din biserică a fost una departe de ceea ce m-am așteptat. Doi preoți, aflați cam la 7-8 metri distanță unul de celălalt, vorbeau între ei, în "diagonală", grăbiți să plece acasă sau la alte evenimente. Ceremonia mergea pe "repede-nainte", fără un cuvânt blând, fără o pildă, fără ca măcar să fie copiii întrebați cum îi cheamă. Nimic din ceremonialul pe care în așteptam și îl respectam, acela de când eram mici și mergeam cu bunicii la preotul satului… Aveau însă foarte bine învățată lecția încasării, primul sfat era să treci să cumperi lumânări…


Sigur, ca de fiecare dată, oficialii Bisericii vor spune că sunt oameni răi cei ce afirmă astfel de lucruri, că vor să ne îndepărteze de Domnul și câte și mai câte motive. Nu se uită și în curtea lor, mereu alții sunt vinovații… 


XXX 


Dar, să încheiem într-o notă optimistă. Sunt și slujitori ai altarului de nota 10. Oameni cu har, blânzi, binevoitori, iar unul dintre aceștia este părintele Casian, de la Mânăstirea Casian. Tot respectul pentru acest preot, iar când ajungeți în zonă, făceți-vă timp pentru o escală la mănăstire! 




Comentează știrea

15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
europeanu
20 octombrie 2017
Hotii !

pai cu hotul de spagoveanu la carma ce incredere sa mai ai in biserica ? Poate ne raspunde lingaul de tanasescu...

Laura
20 octombrie 2017
Cam

Cam rusinica ...

florin
20 octombrie 2017
DNA trebuie sa faca dreptate

Si cine e pe locul intai la incredere ? DNA.ul?

Liviu Burebista
20 octombrie 2017
Presa comunista

Cum cine este pe locul intai? Pe locul intai, sant politicienii care au devalizat tara, impreuna cu globalistii, sorosistii si cu presa aservita lor. Domnule Sorin Mihalache te simti cumva atins? Sau poate scrii ceva si despre referendumul care sa inpotmolit . Sau nu aveti voie de la UE sau de la Soros sa scrieti nimic critic la adresa CURcubeului.?

credinciosul mic
21 octombrie 2017
prosti dar multi

A scazut increderea dar prostii tot rup usile bisericilor.Uitatti-va la Iasi citi au fost.Din cei care intra in biserica citi au oare cunostinte despre religie?Se duc ca oile si pupa icoanele ca poate Dumnezeu ii transforma in destepti si norocosi.Mare-i gradina ta Doamne si multi ii sar gardul!

Liviu Burebista
23 octombrie 2017
Pentru Sorin Mihalache

Domnule Mihalache, vad ca aveti "barbatia" sa scrieti critic la adresa BOR , dar vad ca nu aveti barbatia de a raspunde , umilei mele intrebari ; De ce nu ridicati problema , cu privire la referendumul promis de autoritati, si care dupa cum se vede sa inpotmolit . Faptul ca peste 3 (trei) MILIOANE de cetateni ai Romaniei, au semnat pentru modificarea articolului din Constitutie, referitor la familie, nu sant demni de luat in consideratie? Sau acestia sant niste "fanatici religiosi" si ca atare nu sant demni de luat in seama?

Liviu Burebista
23 octombrie 2017
Pt. dl Sorin Mihalache

Multumesc pt promptitudinea cu care a-ti raspuns . Sper ca "editia viitoare ", sa fie intr-un viitor cat mai apropiat. I-mi cer scuze pt scepticismul meu , dar si dl Dragnea, a promis ca referendul va avea loc in "toamna". Dupa cum se vede toamna aproape ca a trecut, si nici urma de referendum. Frumoasa democratie avem. O zi buna si Doamne ajuta.

Sindbad
24 octombrie 2017
Frectie la picior de lemn

Devierea atentiei de la lipsa tot mai acuta a banilor de la buget, introducerea noilor taxe si scumpiri, devalorizarea leului, cresterea dobanzilor, hora pe loc cu pensiile pe baza de contributivitate, neatingerea de pensiile speciale. Oricum nu-i niciun secret ca BOR a fost, este mana-n mana cu PSD. Deci asta e referendumul cu familia traditionala, este alba-neagra cu electoratul mai putin educat al ciumei rosii. Batista pe tambal, dupa cum a fost si aia 300...Treaba de interese politicianiste.

exigul
25 octombrie 2017
"lasa ca nu-i asa de grav daca si preotul face"

Cam asta spun oamenii care nu sunt pregatiti sa distinga dintre bine si rau iar exemplele de preoti cu dosare penale sunt multe. Mai nou si sotiile de preot sunt infractoare dovedite si condamnate, a se vedea preoteasa Irina Petre din dosarul Micul Regat si preotul Petre Ilie care o acopera spunand lucruri neadevarate sau cheltuind bani grei ai parohiei pentru campanii de imagine prin care "salveaza" copii abuzati . Sigur, prostimea se bucura si spun despre el ca e om bun ca ii ajuta pe altii fara sa stie ca urmareste un scop personal. Asta e doar un exemplu prin care biserica si adevaratele valori sunt discreditate de reprezentanti care nu fac cinste

Preafericitul Viclenie
25 octombrie 2017
Testamentul nou

Or fi si preoti din aceea, "de nota 10" (adica cum?). Dar trebuie sa ii cauti cu lumanarea...

15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Vineri, 13 Octombrie 2017
Stire din Cultură-Educație : Ceremonial religios,  la Năvodari
Pagina a fost generata in 4.3154 secunde