O poveste dramatică! Patimile unui navigator român, prizonier în Israel (II)

Primul căruia i-a sărit țandăra a fost Mirka, comandantul croat. Era un bărbat dintr-o bucată și un navigator foarte bine pregătit, cu brevete luate în fosta Iugoslavie, în Panama și Israel. El le-a cerut patronilor să achite salariile la zi și să încheie contractele de muncă. 

Un conflict între echipaj și armator, în acele împrejurări, era greu de susținut. Navigatorilor români, sârbi, croați și ruși de pe navele-cazino din portul Eliat le era aproape imposibil să își apere drepturile înscrise în convențiile internaționale. 

Patronii evrei, cu concursul autorităților portuare și poliției, transformaseră zona într-un adevărat lagăr de muncă. Pentru oficialități, navigatorii străini erau în afara legii statului Israel. Fuseseră lăsați să intre fără viză în țară și în incinta portului, dar nu mai aveau voie să iasă fără țidulă de la patronii evrei. 

Documentele navigatorilor - pașapoarte, brevete, carnete de marinar - fuseseră reținute de autoritățile portuare, care se prefăceau a nu ști că au încălcat normele internaționale. Astfel că, neavând niciun act de identitate, marinarii nu puteau evada și nu puteau contacta pe nimeni din exterior. 

Când echipajul s-a adresat căpităniei, poliției portuare și celei militare, a primit, de fiecare dată, același răspuns: 

- Sunteți străini, nu vă putem ajuta. 

- Atunci, dați-ne voie să luăm legătura cu ambasadele noastre sau cu vreun birou de avocați. 

- Nu e voie! E ordin de sus... 

"De ce n-ai deschis ochii?" 

Sistemul îi prinsese pe marinarii străini în capcană și îi condamnase să joace după cum le cântau patronii evrei. Navigatorii de pe "Silver Star III" au înțeles că, oficial, nu vor reuși să obțină nimic. Atunci au început să caute părțile slabe ale angrenajului. 

Contracost, câțiva tineri din corpul de pază al portului le-au asigurat, în câteva rânduri, accesul la un telefon public. Astfel, echipajul a reușit să ia legătura cu Federația Internațională a Transportatorilor - ITF Londra, cu Asociația Lucrătorilor Străini din Israel și cu câteva birouri de avocatură. 

Când au auzit despre ce este vorba, aproape toți cei contactați au dat înapoi. Se temeau să aibă de-a face cu mafia jocurilor de noroc. 

Stelian Ignătescu a telefonat la Ambasada României din Tel Aviv, dar, de la celălalt capăt al firului, funcționarul i-a reproșat cu țâfnă: 

- De ce n-ai deschis ochii, când ai intrat în afacerea asta? Nu e treaba noastră; descurcă-te singur! 

Doar ITF-Londra a răspuns apelului, trimițându-l pe reprezentantul său din Israel să ia legătura cu echipajul și patronii. În urma presiunilor federației, armatorul s-a angajat că va trimite navigatorii acasă, cu plata la zi, pe măsură ce va face rost de bani. 

Timpul se scurgea alene. Zamir și Moshe uitaseră cu desăvârșire de promisiunile făcute. Atunci, lui Ignătescu i-a venit ideea să își asigure o garanție că își vor primi salariile și vor fi repatriați. 

Pe șest, fără să afle ceilalți membri ai echipajului, a scos purjele de siguranță de la motoarele principale, a luat GPS-ul, radio-telefoanele și alte câteva aparate de navigație și le-a ascuns pe navă. Valoarea lor depășea suma totală a salariilor datorate echipajului. 

"Te bag la închisoare!" 

Într-o bună zi, patronii au venit la bord însoțiți de bodyguarzi, pentru a-l ridica pe comandant. Îl declaraseră nebun și voiau să-l lege. Urma să-l interneze într-un spital. Sperau că, dacă decapitează mișcarea de pe "Silver Star III", dacă dispare liderul revoltei, restul echipajului va fi ușor de manipulat. 

Atunci, Ignătescu a ieșit înaintea lui Moshe și l-a amenințat: 

- Vă avertizez că am luat piesele cele mai importante de la motor. În afara mea, nimeni nu va reuși să pună nava în funcțiune, iar dacă încearcă, motorul se va distruge. Lăsați-l în pace pe comandant! 

Șantajul a funcționat perfect. Speriat, Moshe le-a spus bodyguarzilor să-l elibereze pe croat. 

- Ăsta-i sabotaj! Te bag în închisoare! a strigat Moshe. 

- Nu e niciun sabotaj. Am demontat piesele de la motoare pentru reparație, dar pentru că suntem, oficial, în grevă, declarată și la ITF, nu le mai pun la loc decât după terminarea conflictului de muncă. Și până la urmă, pe voi nu v-a lovit amnezia, de nu ne-ați mai plătit salariile? Iată că și eu am uitat unde am pus piesele. Plătiți-ne și îmi revine memoria! Vă promit că într-o oră pun nava în funcțiune. 

Moshe a explodat, de parcă tocmai îl călcase o turmă de măgari pe bătături: 

- Banditule! o să te rup din bătaie și o să te arunc la rechini! Te dau pe mâna poliției să te bage la închisoare! 

- Nu-mi pasă dacă mă ucideți. Voi muri cu satisfacția că v-am lăsat fără navă. Știi cât vă costă să-i înlocuiți motorul? Vreo două milioane și jumătate, trei… 

Moshe s-a calmat într-o clipită. A înțeles că nu are niciun gheșeft, ba dimpotrivă, s-ar putea să iasă în pagubă dacă se războiește cu românul. Așa că a lăsat-o mai moale cu amenințările. 

După câteva zile, patronii au reluat negocierile cu echipajul. Șefia greviștilor a fost preluată de Ignătescu, care a obținut repatrierea tuturor marinarilor și plata salariilor până la ultimul cent. Totul a durat câteva luni și, pentru că reușita planului depindea de el, ofițerul român s-a sacrificat, trecându-se ultimul pe lista plecărilor. 

Singur pe navă, fără apărare 

Cei doi mafioți evrei ar fi preferat să li se taie câte o mână și un picior, decât să plătească echipajul, dar și-au făcut socoteala că vor pierde mai mult dacă banditul de român le distruge nava. 

De câtăva vreme, parcă erau posedați. În somn sau treji, visau doar la cum să se răzbune pentru paguba suferită. În cele din urmă, a sosit momentul să se răcorească și ei. Românul rămăsese singur pe navă, fără apărare. 

Zamir și Moshe și-au pus în mișcare relațiile și, într-o dimineață, forțele de ordine ale portului s-au prezentat la scara navei să-l debarce pe Stelian Ignătescu. 

- Suntem poliția portuară. Coboară pe uscat! Trebuie să dai o declarație despre starea navei! 

Se vedea că sunt ageamii, că nici măcar nu știau să mintă. Poliția nu avea nici în clin, nici în mânecă cu problemele tehnice ale navelor.

- Nu am ce discuta cu voi. Eu sunt în conflict de muncă. Greva este înregistrată oficial la ITF. Vă interzic să urcați la bord! Acesta este teritoriul statului Panama. Citiți ce scrie aici! le-a cerut el, arătând spre afișul atârnat pe copastia navei. 

Cu litere de-o șchioapă, sta scris că se interzice accesul polițiștilor la bord, fără o hotărâre judecătorească, conform reglementărilor internaționale. Opoziția românului a avut efect. Polițiștii nu au îndrăznit să meargă mai departe. 

 Zamir și Moshe s-au dezmeticit rapid și, sub privirile complice ale oamenilor legii, au trimis un bătăuș pe navă. 

Nu vroiau să-l ucidă pe ofițer, căci le era teamă. Dacă acestuia i se întâmpla ceva, paguba lor putea crește cu cine știe câte sute sau chiar milioane de dolari. Doreau doar să-l sperie de moarte pe Ignătescu și, totodată, să-i dea o lecție pe care să o țină minte câte zile o mai trăi. 

Pentru aplicarea corecției, apelaseră la serviciile lui Moshe Abdulai. Ipochimenul fusese concediat din poliție din cauza impulsivității și agresivității sale fără de margini. Era un munte de om, cu o tonă de pumni și un gram de minte. 

Pe "Silver Star III" mai fusese folosit pentru a face ordine printre jucătorii și personalul cazinoului. În fața lui, nimeni n-a îndrăznit să miște în front. Numai când îl vedea apropiindu-se, victima paraliza. 

Odată, un barman al cazinoului, un israelian musulman, le-a cerut patronilor o mărire de salariu și locuință. A doua zi, Abdulai l-a invitat pe amărât în mașină să-i predea cheile locuinței și sporul de leafă. După câteva ore, bătăușul s-a întors la navă agitat și răvășit. 

- Du-te și spală-mi mașina bine de tot, să nu mai găsesc nicio pată! i-a ordonat el unui marinar. 

Omul s-a supus. A luat o găleată, cârpe, perie și a coborât la mașină. Bancheta din spate și capota erau pline de sânge. Mai târziu, s-a aflat că bătăușul îl dusese pe barman într-un cimitir, unde îl stâlcise din bătaie. Victima a ajuns la spital, dar nu se știe dacă a mai scăpat cu viață…. 

(Continuarea, în ediția de mâine a ziarului nostru)