Mizeria de pe Lacul Bicaz s-a viralizat pe Facebook: "Poporul ăsta nu merită așa frumuseți!"

209
Mizeria de pe Lacul Bicaz s-a viralizat pe Facebook:

Articole recomandate

An de an, tone de deșeuri umplu Lacul Izvorul Muntelui, cunoscut și ca Lacul Bicaz. După ploile din ultimele zile, zeci de mii de PET-uri au acoperit luciul de apă. Imaginile postate pe Facebook de mai mulți localnici s-au viralizat, scrie digi24.ro


Aflat pe râul Bistrița, în județul Neamț, Lacul Bicaz s-a umplut și în acest an de tone de gunoaie. Mai mulți localnici au postat fotografii și video-uri pe rețelele de socializare, care s-au răspândit imediat prin zeci de mii de like-uri și redistribuiri.

De asemenea, oamenii care au comentat imaginile s-au declarat scârbiți de lipsa de acțiune a statului, dar i-au acuzat în același timp și pe cei care au aruncat gunoaiele în natură.

- Civilizația la apogeu!

- Poporul ăsta nu merită așa frumuseți! Nu stim sa avem grijă de raiul ăsta!

- Câte comune și sate au centre de colectare a deșeurilor în țara asta? Oamenii aruncă gunoaiele pe câmp sau fiecare comunitate alege o zonă unde aruncă gunoiul... groapă de gunoi.

- E inadmisibil! Pentru toți cei care aruncă gunoaie la bunul plac, le-aș da amenzi de să le plătească în rate.


Subiectul mizeriei de pe Lacul Bicaz a fost tratat de mai multe ori de Digi24. Cum situația are loc anual, după topirea zăpezilor sau după ploi, autoritățile de mediu au promis amenzi imense, dacă Hidroelectrica nu se ocupă de curățenie.

"Anul ăsta sunt gunoaie cred că dublu față de anul trecut, de acum doi ani, de acum trei ani. Sunt în jur de 20 de tone pe ușor de peturi, dacă nu mai bine", spunea Viorel Munteanu, un administrator de terasă, în aprilie.

De altfel, în urmă cu doi ani, mai mulți voluntari care au curățat lacul au fost alungați de un localnic pentru că nu au vrut să strângă și bălegarul produs de animalele lui.

Lacul Izvorul Muntelui este cel mai mare lac artificial de retenție din țară, iar barajul a fost construit între anii 1950 și 1960.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8377 secunde