Mâine, se oprește apa în stațiunea Mamaia!

143

Articole de la același autor

Consumatorii din stațiunea Mamaia vor fi lipsiți de apă rece, mâine, timp de opt ore.

Pentru executarea lucrărilor de deviere a unui tronson din conducta principală de alimentare cu apă din stațiunea Mamaia, în zona Hotelului Doina, SC RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile mâine, între orele 8 și 16.

Vor fi afectați de lipsa apei potabile consumatorii din perimetrul delimitat de Aqua Magic și Bar Melody. În restul stațiunii, în intervalul menționat, apa va fi furnizată cu presiuni scăzute.

"Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți consumatorii afectați să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei", precizează reprezentanții RAJA.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.5365 secunde