Ludovic Orban: Trebuie să susținem puternic cetățenii care vor să își cumpere case

169
Ludovic Orban: Trebuie să susținem puternic cetățenii care vor să își cumpere case - buyinghouse-1590153619.jpg
Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, la întâlnirea cu reprezentanții Asociației Române a Băncilor, că reușita planului de reclădire economică stă în parteneriatul cu sistemul financiar-bancar, informează Digi24.


"Este clar că repornirea economică, procesul de dezvoltare economică, stimularea procesului de investiții, stimularea puterii de cumpărare a românilor pentru menținerea sau asigurarea unei cereri care să ajute companiile să-și crească producția să revină la un nivel de activitate depinde foarte mult de susținerea și de colaborarea dintre Guvern, mediul de afaceri, sistemul financiar-bancar și toate celelalte instituții implicate", a spus Ludovic Orban, potrivit unui video postat pe site-ul Guvernului.


Premierul a menționat și câteva din temele propuse spre discuție reprezentanților ARB.


"Printre temele pe care vreau să le discutăm se numără modul de implementare a programului IMM Invest. De asemenea, aș vrea un pic să discutăm despre creditul ipotecar, despre programul Prima Casă, care a suferit anumite modificări. Aici vă spun din capul locului, trebuie să susținem puternic din punctul meu de vedere cetățenii care vor să își cumpere case. Un om care își cumpără casă își cumpără și mobilă, își cumpără și aparatură electronică, are nevoie de instalații electrice, de centrală ș.a.m.d.. Orice casă înseamnă de fapt un temei foarte solid pentru foarte multe cheltuieli, care generează o cerere absolut necesară pentru companii, ca să susțină un nivel de producție cât mai ridicat. De asemenea, dacă doriți să ne puneți la dispoziție informații legate de modul în care se derulează solicitările companiilor și cetățenilor legate de suspendarea plății ratelor", a spus Orban.


El a adăugat că planul guvernamental de relansare economică va cuprinde o "serie largă" de măsuri.


"Pe lângă IMM Invest, intenția noastră este ca într-o perioadă de timp cât mai scurtă, sigur, aici suntem dependenți de aprobarea schemelor de stat la nivelul Uniunii Europene, de către Comisia Europeană, să introducem mai multe scheme de stat, scheme de ajutor de stat, va fi o schemă apropiată de IMM Invest pentru companiile mari, de garantare a creditelor pentru investiții și pentru capitalul de lucru, cu o garantare de până în 80% și cu o subvenție la dobândă de până în 50%. De asemenea, ne gândim la instrumente de garantare sau de reasigurare, să-i spunem, a creditelor între companii, creditelor comerciale, creditului furnizor, de asemenea la instrumente de garantare pentru instrumente de plată de tip bilete la ordin, acreditive pentru export și așa mai departe, care, de asemenea, ni se pare necesară", a spus Orban.


În același context, șeful Executivului a reamintit de proiectul Guvernului privind înființarea unui Fond de investiții după modelul polonez și de măsurile active de stimulare a ocupării măsuri, care vor fi finanțate prin programul european SURE.


"Și așteptăm cu mare interes discuțiile de săptămâna viitoare privitoare la 'Recovery fund', care ar putea să ne pună la dispoziție instrumente financiare extrem de utile pentru susținerea programului de relansare", a mai spus Orban.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8355 secunde