Fetiță de aproape trei ani, la spital după ce s-a otrăvit la grădiniță!

1305
Fetiță de aproape trei ani, la spital după ce s-a otrăvit la grădiniță! - copilspitale15040051665826555760-1570699579.jpg

Articole recomandate

O fetiță de aproape trei ani a ajuns la spital după ce a înghițit, la grădiniță, câteva pastile de dezinfectant pentru apă. Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare anunță că verifică acest caz.


Un copil de 2 ani și 10 luni a înghițit la grădiniță câteva pastile de cloramină folosită pentru dezinfecția apei.


Se pare că micuța a fost scăpată din supravegherea personalului didactic, ar fi ajuns în bucătărie, unde ar fi "gustat" cloramina. Copilul a fost găsit în bucătărie, după circa cinci minute, vomitând. 


Educatoarea a sunt imediat părinții care au ajuns la instituție și au transportat fetița la Unitatea de Primire Urgență a Spitalului Județean Satu Mare.


Aceasta a fost internată timp de trei zile și a fost supusă mai multor investigații medicale.


Directorul grădiniței, Cristina Nemeș, a precizat că s-a deschis o anchetă în această cauză.


Părinții fetiței nu au dorit să dea nicio declarație.


Un alt caz discutabil a avut loc în septembrie, la aceeași grădiniță. Un copil de 4 ani a fost găsit singur pe o stradă din Satu Mare, în timp ce părinții îl știau la grădiniță. Acesta a fost reperat de către un trecător, care a sunat la 112.


sursa: romaniatv.net


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4057 secunde