€ 4.7287
£ 5.3209
$ 4.1834

Mai multe ştiri online:

Există cazuri similare cu cel al Tezaurului BNR evacuat la Moscova? (I)

Ştire online publicată Miercuri, 12 Iunie 2019. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
Într-un discurs susținut la Simpozionul de istorie și civilizație bancară, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a arătat că există cazuri similare cu cel al tezaurului României, evacuat la Moscova. Vorbitorul a prezentat mai multe cazuri în care tezaure naționale din diferite țări europene au fost evacuate în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. 


Aurul Imperiului țarist 


În 1915, rezerva de aur a Rusiei, de la Petrograd, a fost evacuată la Kazan, de teamă că orașul ar fi putut fi ocupat de trupele Puterilor Centrale. Acolo a ajuns și aurul păstrat în sucursalele băncii centrale a Rusiei din Moscova, Samara și Tambov. 
În vara lui 1918, mai mult de jumătate din rezerva de aur a Rusiei era în subsolurile Băncii de Stat din Kazan. Bolșevicii au reușit să mute în zonele controlate de ei mai puțin de 2% din această rezervă, înainte de cucerirea orașului de către „albi”. 
La începutul lunii august 1918, orașul Kazan a fost ocupat de unități ale Legiunii Cehoslovace, constituită din foștii prizonieri de origine cehă din armata austro-ungară și din unități ale „albilor“. Aurul a fost dus la Omsk și apoi a ajuns să fie cunoscut drept „aurul lui Kolceak“, unul dintre generalii care luptau contra puterii bolșevice. Valoarea lui a fost evaluată la circa 630 milioane ruble. 


După înfrângerea lui Kolceak, cea mai mare parte a rezervei de aur, în valoare de circa 400 milioane de ruble, a ajuns în mâinile bolșevicilor, fiind dus înapoi la Kazan. Soarta restului rezervei, în valoare de peste 230 milioane ruble, a rămas neclară. S-a afirmat fie că l-au furat cehoslovacii, fie japonezii care luptau contra trupelor bolșevice în Extremul Orient. 
Pe acest subiect s-au scris romane și s-au turnat filme. Unele informații indică faptul că aurul ar fi fost folosit pentru a garanta unele împrumuturi făcute de emigranții alb-gardiști. Dar, atunci când sovieticii au ocupat Praga, în 1945, și au avut acces la documente ale emigrației ruse, nu au descoperit nimic concret. 


Un cercetător rus, Oleg Budnitskii, a publicat în 2008, la Moscova, rezultatele cercetărilor sale în arhive occidentale. El preciza că soarta acestui aur este greu de reconstituit și pentru că cei care au operat cu el nu au fost foarte dornici să lase evidențe clare asupra operațiunilor efectuate. Potrivit lui Budnitskii, emigrația albă ar fi scos din Rusia o cantitate echivalentă cu 195 milioane, din aurul în valoare de peste 230 milioane de ruble. Cea mai mare parte a aurului scos din Rusia de către emigrația albă ar fi fost depusă în bănci japoneze, britanice și americane. Restul se pare că a fost folosit ca garanție pentru împrumuturi. Tot din acest aur, s-ar fi garantat un credit pentru cumpărarea de armament din SUA. În final, o parte a aurului ar fi fost vândută pentru a acoperi împrumuturile. 


Ultima tranzacție cunoscută datează din primăvara anului 1921, când se pare că ceea ce mai rămăsese din aurul luat de emigrația albă a fost vândut către o bancă japoneză, pentru 500.000 dolari. Banii erau destinați unui guvern care ar fi putut să vină la putere în Rusia după căderea bolșevicilor. Ca să ferească acești bani de creditorii care vânau orice sumă, au fost investiți în acțiuni emise de o bancă engleză cu capital rusesc, capital provenit de la antreprenori ruși, ajunși în emigrație după 1917. 
Diplomații ruși, care au format Consiliul foștilor ambasadori ai Rusiei țariste de la Paris, s-au ocupat de administrarea a ceea ce rămăsese din „aurul lui Kolceak“. Resursele s-au diminuat treptat, dar au ajuns până în anii ’50. Oleg Budnitskii le-a putut trasa urmele până la moartea ultimului membru al Consiliului, Maklakov, în 1957. Cartea sa „demontează“ în bună măsură speculațiile privind furtul aurului rusesc de către japonezi sau cehoslovaci, la finele Primului Război Mondial și în vremea războiului civil ce i-a urmat. 


Aurul belgian 


Înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, rezerva de aur a Belgiei era de aproximativ 600 tone de aur. Chiar înainte de declanșarea luptelor, o treime a fost depozitată la Londra, altă treime trimisă în Statele Unite și Canada. La începutul anului 1940, 198 tone de aur au fost trimise în sudul Franței. În momentul invadării Belgiei, doar o mică parte din aur se mai găsea în subsolul Băncii Belgiei. Aurul trimis în Franța a fost evacuat împreună cu cel polonez, spre același loc, fortul Kayes, din Dakar (Senegal). 
După capitularea Franței, germanii au impus noului guvern să le predea aurul belgian. Operațiunea a durat până în mai 1942, când au ajuns la Marsilia ultimele lăzi. De acolo a fost mutat la Banca Reichului. Din dispoziția lui Göring, a fost topit și marcat din nou cu anii 1936 și 1937, pentru a i se pierde urma. După război, Banca Franței și Banca Belgiei au ajuns la un acord și francezii au plătit o compensație integrală.
Ulterior s-a constituit o rezervă atât din aurul descoperit de trupele americane în 1945, într-o mină de sare din Germania (inclusiv documente din care rezulta ce s-a întâmplat cu aurul belgian), cât și din aurul furat de naziști și ajuns în bănci elvețiene. 
Comisia Tripartită a Aurului - constituită la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial pentru returnarea aurului monetar și alcătuită din reprezentanți ai SUA, Marii Britanii și Franței - urma să gestioneze repartizarea acestui aur celor care emiteau pretenții. Banca Belgiei a înaintat o cerere în numele Băncii Franței și în final aceasta a recuperat 130 tone de aur, adică două treimi din compensația plătită Băncii Belgiei. 


Aurul norvegian 


În 1940, rezerva de aur a Norvegiei era de 50 tone. Autoritățile au luat din vreme măsuri pentru a-l putea evacua cât mai repede, ambalându-l în lăzi și butoaie ce puteau fi mânuite ușor. La primele ore ale zilei de 9 aprilie 1941, când s-a aflat vestea că nave germane se apropiau de Oslo, aurul a fost expediat la Lillehammer. Încercarea parașutiștilor germani de a ataca Lillehammer, unde se refugiase și familia regală, s-a lovit de rezistența dârză a norvegienilor, care a permis evacuarea aurului mai departe, cu un tren, către o localitate de pe coasta Mării Nordului, unde debarcaseră deja trupe britanice. 
Britanicii au acceptat să ajute la evacuarea aurului, care urma să fie încărcat pe trei nave de război. Prima, crucișătorul „Galatea“, a reușit să plece înainte de sosirea germanilor. Restul aurului a fost transportat în alt port. O altă cantitate a fost încărcată la bordul crucișătorului „Glasgow“, dar căpitanul acestuia a decis să plece înainte ca întreaga cantitate să fie urcată la bord. Ce a rămas a pornit mai departe cu un vas de coastă, urmând ca în portul Tromsö să fie urcată la bordul lui „Glasgow“. 
Nava costieră a fost atacată de aviația germană și obligată să eșueze. Aurul a fost transferat la bordul a cinci vase de pescuit. După mai multe aventuri, a ajuns la bordul crucișătorului „Enterprise“ și apoi în Marea Britanie. 
S-au pierdut pe drum doar 297 de monede (adică mai puțin de 10 kg), din cele 50 tone de aur. Ulterior, aurul a fost plasat în Statele Unite și din el s-au finanțat cheltuielile guvernului norvegian în exil. După război, rezerva de aur rămasă a fost repatriată treptat, ultimele 10 tone reîntorcându-se în Norvegia în 1987. 


Aurul olandez 


La izbucnirea războiului, rezerva de aur a Olandei se găsea împărțită la Amsterdam și Rotterdam. Cantitatea de aur din Amsterdam a fost evacuată în Anglia fără probleme. La Rotterdam, comandoul englez a reușit să preia aurul când germanii ajunseseră la 200 m de locul unde fusese depozitat. Dar nava pe care a fost încărcat a sărit în aer și s-a scufundat. 
În 1942, nemții au descoperit locul unde se găsea și au recuperat o parte din aur. Altă parte a fost recuperată de scafandri olandezi după război. 
(Va urma) 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7401 secunde