Exercițiul "Ariadne 19 s-a încheiat! Nava "Alexandru Cătuneanu" se întoarce victorioasă, acasă

175

Articole de la același autor

Exercițiul "Ariadne 19" a ajuns la final. În cursul zilei de ieri, comandantul Navei Maritime Hidrografice Cpt. Cdor. "Alexandru Cătuneanu", cpt.-cdor. Casian Rogers, a participat la analiza post acțiune a exercițiului multinațional "Ariadne 19", împreună cu ceilalți comandanți ai navelor aliate implicate în exercițiu. 


"Activitățile desfășurate de navă au fost apreciate de către conducerea grupării navale, grupa de scafandri specializați în neutralizarea dispozitivelor explozive subacvatice aflată la bord a îndeplinit în siguranță operațiuni de scanare a raionului desemnat, dar și operațiuni de scufundare pentru identificarea acestora, iar echipajul navei și-a dezvoltat nivelul de instruire în cadru multinațional, în domeniul specific luptei împotriva amenințărilor subacvatice.


Participarea la acest exercițiu din Marea Mediterana contribuie la dezvoltarea relațiilor multilaterale dintre Forțele Navale Române și forțele navale participante și demonstrează faptul că România este un partener credibil și un furnizor de securitate în cadrul NATO", explică ofițerul de relații publice al navei, cpt. Roxana Alexandru.


Urmează ultima etapă a misiunii, plecarea navei din Insula Creta către portul Constanța, unde va ajunge la începutul săptămânii viitoare, și echipajul va putea să raporteze "Misiune îndeplinită!".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3923 secunde