X
X

Dezinsecție în spațiile verzi din Constanța

Ştire online publicată Miercuri, 15 Iulie 2020. Autor: Cuget Liber Online.
Pentru a spori eficiența, dar și pentru a crea un disconfort cât mai mic constănțenilor, în fiecare seară, mai multe echipe dotate cu echipamente speciale stropesc parcurile, scuarurile, spațiile verzi dintre blocuri, pentru a menține un nivel scăzut al densității insectelor, precum și pentru eliminarea riscurilor de transmitere a unor boli.

În cursul serii trecute, s-a acționat în zonele Abator, Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Viile Noi, CET, Palas și Medeea. O atenție sporită se acordă în același timp și platformelor de deșeuri care sunt dezinfectate și igienizate.

"Pentru evitarea contactului cu insecticidele, apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Constanța, precum și circumscripțiile sanitar-veterinare trebuie să ia toate măsurile de protecție necesare (pentru familiile de albine și viermi de mătase). Atenționăm persoanele juridice și fizice din municipiu că au obligația să efectueze activitățile de dezinsecție și deratizare ale imobilelor, incintelor și gospodăriilor pe care le dețin, folosind numai substanțele aprobate de Ministerul Sănătății și prestatorii autorizați, concomitent cu acțiunile primăriei, precum și ori de câte ori este necesar", precizează reprezentanții Primăriei Constanța.



Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.4304 secunde