€ 4.6639
£ 5.2762
$ 4.1179

Mai multe ştiri online:

Crucea Roșie Constanța a donat cearșafuri speciale maternității Spitalului din Medgidia

Ştire online publicată Sâmbătă, 13 Ianuarie 2018. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
41 de maternități din România au fost echipate cu pătuțuri și lenjerii de către Crucea Roșie Română. Printre acestea se numără și maternitatea din Spitalul de la Medgidia. Donația face parte din campania „Hai să dăruim un nou început pentru un nou-născut”.

„În cadrul acestui proiect, Filiala Constanța a Crucii Roșii Române a predat Spitalului Municipal Medgidia 150 de lenjerii pentru nou-născuți, primite în prezența echipei de la maternitate, necesare pentru a oferi nou-născuților confortul de care au nevoie în primele zile de viață”, a declarat Carmen Lungu, directorul Crucea Roșie Constanța.

Achiziția de materiale necesare maternităților a fost posibilă cu sprijinul P&G și Profi.

„Maternitatea este locul în care cei mici iau contact pentru prima dată cu mediul extern, fiind un spațiu esențial atât pentru starea lor de bine, cât și a mamelor. Astfel, într-un efort colectiv, ne-am propus ca prin această inițiativă să transformăm mai multe secții de nou-născuți din țară într-un loc mai bine echipat, care răspunde nevoilor acestora. Ne bucurăm să fim alături de o inițiativă atât de frumoasă, care ne-a invitat, pe fiecare din noi, la un exercițiu de solidaritate”, a mai spus și Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7335 secunde