Clienții teraselor scapă de măsurarea temperaturii

Joi, 28 Mai 2020
192
Nu va fi obligatorie măsurarea temperaturii pentru clienții teraselor, după ce acestea se vor deschide, la 1 iunie, spune președintele de la Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Robert Chioveanu, scrie Agerpres.


Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, marți, 26 mai, că de la 1 iunie vor fi aplicate noi măsuri de relaxare și a dat exemplul teraselor, care vor fi redeschise cu condiția păstrării distanțării fizice. "În etapa când vom deschide terasele exterioare, luarea temperaturii și monitorizarea stării de sănătate va fi obligatorie pentru toți lucrătorii din unitatea respectivă. Pentru clienți nu am prevăzut această măsură. Este o măsură care va fi adaptată în funcție de fiecare operator, dacă doresc să aibă măsuri suplimentare, dar nu este o măsură obligatorie", a precizat Robert Chioveanu, președintele ANSVSA, scrie Agerpres.


Chioveanu a precizat că măsura va fi obligatorie doar pentru personalul lucrător angajat, "pentru bucătari, chelneri care deservesc unitatea", și care trebuie să aibă și echipament de protecție, mască și mănuși. Șeful Direcției Generale Turism din cadrul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Răzvan Pîrjol, a susținut că în jurul datei de 15 iulie am putea să ne apropiem "poate de o viață cât mai normală și apropiată de trecutul nostru normal".


"Pe 1 iunie deschidem terasele, iar pe 15 iunie și restaurantele în interior, împreună cu Litoralul, iar după două săptămâni vrem să creștem și numărul de persoane care se află la interior, iar către jumătatea lunii iulie să ne apropiem, poate, de o viață cât mai normală și apropiată de trecutul nostru normal", a explicat Pîrjol. În plus, și hotelierii vor beneficia de acele scheme de granturi de ajutor din partea statului, acel faimos miliard de euro din fondurile europene, probabil undeva la 300 de milioane vor fi consacrate industriei ospitalității, zona de transporturi și probabil toată partea de industrie a spectacolelor și evenimentelor.


Pagina a fost generata in 0.2969 secunde