Ceremonie emoționantă la bordul Fregatei "Regele Ferdinand"

272
Ceremonie emoționantă la bordul Fregatei

Articole de la același autor

Echipajul fregatei "Regele Ferdinand" a organizat ieri, cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații, o ceremonie militară și religioasă la bord, pentru a menține vie amintirea celor care au slujit patria în toate teatrele de operații, chiar cu prețul vieții.
Marinarii militari români participă, în aceste zile, la Exercițiul multinațional "Dogu Akdeniz 19", organizat de Forțele Navale ale Turciei, în Marea Mediterană, unde au misiunea de a lua parte la activități de luptă în mediul submarin, maritim și aerian, alături de parteneri din 15 state.


Adunarea la puntea heliport, organizată pentru a-i omagia pe veteranii teatrelor de operații și a-i comemora pe cei care și-au pierdut viața la datorie, a fost încheiată cu acordarea certificatelor de botez marinăresc, militarilor care au ieșit pentru prima dată pe mare sau care au ajuns pentru prima dată, în apele mediteraneene, cu o navă de război.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4373 secunde