Bolnavii de cancer nu trebuie să se mai prezinte personal la consult

366
Bolnavii de cancer nu trebuie să se mai prezinte personal la consult - bolnaviidecancersursatodayshow-1585163017.jpg

Articole de la același autor

Pentru a-i proteja pe bolnavii de cancer, de săptămâna trecută, cel puțin pe perioada stării de urgență, pacienții oncologici, care au fost luați în evidență deja și care au nevoie de concedii medicale, rețete compensate, referate pentru aprobarea citostaticelor, nu vor mai fi nevoiți să se mai prezinte personal la consult.



Medicii constănțeni au declarat că, având în vedere imunitatea scăzută a pacienților oncologici și riscul la care se pot supune prin părăsirea domiciliilor acestora, în locul lor se pot prezenta aparținătorii pacienților pentru a aduce documentele medicale necesare și pentru a ridica apoi concedii medicale, rețete compensate, referate pentru aprobarea citostaticelor. O altă informație utilă este că, în tot acest timp, internările acestor bolnavi se vor face ca și până acum.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3951 secunde