Șanse pentru copiii din centrele de plasament

362
Șanse pentru copiii din centrele de plasament - sansepentrucopiii1-1557950645.jpg

Articole de la același autor

Pentru copiii din centrele de plasament, programul "Copii cu viitor" este ca o mană cerească, acesta fiind o inițiativă a Asociației "Club de Bine", urmând a fi dezvoltată în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. Precizăm că programul "Copii cu viitor" este derulat, în principal, în beneficiul copiilor și tinerilor care beneficiază de o măsură de protecție. 


Pe parcurs, programul se dorește a ajunge și la alte categorii de beneficiari, în special copii și tineri din familii cu posibilități materiale modeste sau care provin din sistemul de protecție, cu scopul de a evita abandonul, de a sprijini familiile, de a facilita integrarea socială. Programul poate fi extins pentru a atinge cât mai multe categorii sociale, dar accentul va fi pe sprijinirea educației și a integrării sociale a copiilor.


Pentru început, cele mai multe acțiuni îi vor viza pe beneficiarii din centrele de plasament "Antonio", "Delfinul", "Micul Rotterdam" și "Ovidiu", precum și din Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgență. 
În acest sens, în perioada următoare vor fi realizate o serie de activități și pentru copii cu dizabilități din centrele speciale din județ, administrate de DGASPC Constanța. 


"Vom folosi experiența din proiectul «Mână cu Mână» și, cu o organizare superioară și cu mai mulți voluntari și parteneri implicați, vom face totul posibil pentru a ajunge la cât mai mulți copii, pentru a le oferi acestora cât mai multe beneficii. Ne concentrăm pe activități educative și sociale, cursuri de limbi străine, sportive și de tip hobby, excursii, tabere, activități pentru timp liber, programe complexe. Ne dorim evoluția acestor copii pe toate planurile, astfel căutăm să îi sprijinim ca o mare familie, oferindu-le încredere, pentru a putea trece peste toate piedicile pe care, în mod nefericit, le-a oferit viața", a declarat președintele Asociației "Club de Bine" și coordonatorul programului "Copii cu viitor", Răzvan Iancu.
El a adăugat că pentru a-și atinge obiectivele, programul "Copii cu viitor" va derula acțiuni și evenimente caritabile și va stimula implicarea societății în mod activ, inclusiv prin voluntariat. Drept urmare, oricine dorește are, acum, posibilitatea să ofere timp, bani și alte resurse pentru ca acești copii vulnerabili să simtă mai puțin lipsa familiei în jurul lor. 
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța s-a implicat deschis în acest program, fiind partener în dezvoltarea proiectului "Copii cu viitor", fără a aloca în mod direct resurse financiare, ci stimulând propriul sistem să funcționeze mai performant și să realizeze o mai puternică legătură cu comunitatea locală - voluntari, donatori, sponsori, organizații. 
"Cu o mână de ajutor fermă din partea comunității, suntem mai optimiști decât oricând în demersul nostru de a oferi cât mai multe beneficii copiilor și tinerilor din centrele rezidențiale ale DGASPC Constanța. Pe lângă resursele guvernamentale, copiii din centrele de plasament au nevoie de resurse non-guvernamentale și aici mă refer la idei inovatoare, acțiuni concrete, voluntari, persoane și companii care se implică pentru a oferi cât mai multe beneficii. Împreună, putem să fim mai eficienți, modernizăm activitățile copiilor din centrele de plasament în spiritul vremurilor actuale, creștem performanța resurselor existente, inovăm mecanismele interne și le oferim copiilor și tinerilor mai multe șanse de a reuși în viață", a declarat, la rândul său, directorul DGASPC Constanța, Petre Dinică.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3671 secunde