Anchetă la Spitalul Județean Constanța: un pacient a murit după ce a căzut în curtea unității
Articole de la același autor
Tatăl unui adolescent angajat pe litoral reclamă: "L-au exploatat și l-au terorizat!"
06 Septembrie 2019
Fostă școală, viitoare groapă de gunoi a Constanței!
07 Septembrie 2019
Secretele Constanței. Peștera scufundată, frumoasă dar periculoasă!
09 Septembrie 2019
Bustul Reginei Maria va fi amplasat în fața Muzeului de Artă Constanța
10 Septembrie 2019
Muzeu la Poarta Albă, în amintirea miilor de foști deținuți politici exterminați. "Am sistat lucrările, nu mai avem bani!"
14 Septembrie 2019
Vieți jucate la ruletă! Există cale de scăpare?
12 Septembrie 2019
O anchetă internă a fost demarată la nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. Andrei" Constanța, pentru a stabili împrejurările care au dus la decesul unui pacient, căruia i s-a făcut rău în timp ce se afla în curtea unității medicale.
Tragicul incident s-a petrecut sâmbătă seara, în jurul orei 20.00. Bărbatul în vârstă de 64 de ani, internat în spital în Secția Medicală II, a coborât în curtea unității medicale, moment în care i s-a făcut rău și s-a prăbușit la pământ inconștient. El a fost găsit de un pacient și de agenții de pază, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe, dar din păcate medicii nu au mai reușit să-l resusciteze, fiind declarat decesul.
Referitor la respectivul incident, reprezentanții spitalului au precizat: "Pacientul a fost internat la începutul acestei săptămâni (n.r. - săptămâna trecută) din pricina hemoptiziilor repetate. La internare, bărbatului i s-a adus la cunoștință de către medicul curant că are contraindicație să părăsească salonul, singurul efort permis fiind deplasarea la grupul sanitar. În cursul serii de 14 septembrie, contrar indicațiilor medicale, pacientul a părăsit secția, coborând în curtea spitalului. Aici, a suferit o nouă hemoptizie masivă, fapt ce a dus la pierderea imediată a cunoștinței. Ulterior, acesta a fost observat de către un alt pacient și agentul de pază aflat în curtea unității care l-a anunțat pe agentul din Unitatea Primiri Urgențe. Imediat pacientul a fost preluat de către un echipaj de ambulanță aflat în curtea spitalului și dus la UPU, direct pe camera de resuscitare (COD ROȘU). Medicii de gardă l-au intubat și au început manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, după aproximativ o jumătate de oră, a fost constatat decesul. Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență «Sfântul Apostol Andrei» Constanța a demarat o anchetă internă în acest caz".
Întrucât decesul nu ridică suspiciuni medico-legale, la nivelul Poliției nu a fost declanșată o anchetă.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 14 Septembrie 2019
Sâmbătă, 14 Septembrie 2019
Duminică, 15 Septembrie 2019
Luni, 16 Septembrie 2019
Luni, 16 Septembrie 2019
Luni, 16 Septembrie 2019
Vineri, 13 Septembrie 2019
Vineri, 13 Septembrie 2019
Doliu în sportul și învățământul constănțean. Cine este bărbatul mort în accidentul rutier de astăzi
Joi, 12 Septembrie 2019
Joi, 12 Septembrie 2019