Alarmant! Peste 1.000 de copii din Constanța, agresați fizic și emoțional

433
Alarmant! Peste 1.000 de copii  din Constanța, agresați fizic și emoțional - violentacopii3-1521048222.jpg

Articole de la același autor

An de an, sute de copii cad victime propriilor părinți sau sunt agresați de alte rude ale acestora, prieteni etc. Unii sunt bătuți de adulți și ajung în spital, din cauza loviturilor repetate, cu semne pe corp și mari sechele pe viitor. Totuși, comparativ cu alte țări, România are una dintre cele mai bune legi privind protecția copilului, așa că abuzurile, chiar și pedepsele fizice considerate "ușoare" sau "disciplinare pozitive", sunt interzise cu desăvârșire. Cu toate acestea, abuzurile au loc, iar cazurile sunt diferite unul de altul.

Spre exemplu, anul trecut, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța a înregistrat 1.187 de cazuri de copii abuzați (fie că vorbim de agresiune fizică, emoțională), neglijați ori exploatați. Dintre aceștia, 609 sunt fete și 578 băieți. Potrivit purtătorului de cuvânt al DGASPC, Oana Manoilă, dintre aceștia, cei mai mulți (998) au fost neglijați de părinți.

Din numărul total al copiilor abuzați, neglijați, exploatați, cei mai mulți (269) au vârste cuprinse între 10 și 13 ani (135 fete și 134 băieți), iar cei mai puțini (72) aveau vârsta sub un an (38 fete și 34 băieți).

"Un număr de 37 dintre acești copii au avut de suferit din cauza tratamentelor la care au fost supuși și provin din familii aflate în divorț sau deja separate. De asemenea, alți 210 copii internați în unități medicale (166 cu vârsta mai mică de un an) s-au aflat, anul trecut, în pericol de a fi părăsiți sau au fost deja părăsiți. Unii au fost, totuși, un pic mai norocoși, 170 dintre ei fiind reintegrați în familie, iar pentru 30 s-a luat decizia plasamentului la asistenții maternali profesioniști.

De asemenea, 327 de copii aflați în situație de risc de părăsire sau părăsiți, internați în Spitalul Clinic Județean de Urgență, au beneficiat de serviciile oferite de către specialiștii din cadrul Centrului de Intervenție în Regim de Urgență", a precizat reprezentantul DGASPC.

În același timp, 480 de persoane (părinți, femei gravide, membri ai familiilor extinse) au beneficiat de consiliere din partea specialiștilor din cadrul Centrului de Intervenție în Regim de Urgență, deoarece se aflau în dificultate, în scopul dezvoltării abilităților parentale, astfel încât părăsirea copiilor internați în unitatea sanitară să fie prevenită.

Cel mai grav este că atunci când există conflicte între părinți, iar copiii sunt martori, tot ei sunt pedepsiți. Acesta este și motivul pentru care reprezentanții DGASPC vor să acționeze urgent pentru reducerea violenței în familii și în comunități.

"Trebuie să fim toți implicați în crearea pentru cei pe care-i creștem și îi educăm a unui mediu de învățare eficient, în condiții de siguranță, fără violență. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că toți elevii dobândesc cunoștințele și aptitudinile necesare promovării unei culturi a păcii, toleranței și non-violenței, să desfășurăm acțiuni care să ducă la încetarea abuzului, exploatării, traficului de persoane și a tuturor formelor de violență împotriva copiilor", au mai spus aceștia. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5525 secunde