Flota comercială a României, acum 20 de ani

Abandonate de statul român, echipajele au început să părăsească navele

325
Abandonate de statul român, echipajele au început să părăsească navele - flota-1567796528.jpg

Articole de la același autor

În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru, la acea vreme. 


Flota Companiei Navrom se confruntă cu o situație ieșită din comun. Conform prevederilor HG nr. 375/1998, echipajelor de schimb li s-au asigurat combustibil, alimente, apă și diurnă pentru o singură lună. O dată cu trecerea acestui interval de timp, de la bordul navelor au început să sosească, pe adresa companiei, mesaje disperate, în care se solicită reluarea aprovizionării. Unele radiograme conțin amenințări privind abandonarea navelor în cazul în care nu se asigură mijloacele de supraviețuire. 
"10 marinari de pe nava «Oscar Acrux», fostă «Voroneț», au și părăsit bordul, mutându-se la hotel", ne-a declarat Ionel Chițu, directorul CNM Navrom. Cargoul se află de doi ani de zile în portul Kandla, din India, "are motoarele terminate și nu mai valorează nimic", spune Chițu. 


La bord nu mai e apă, nu mai e nici combustibil, alimentele sunt pe sfârșite, dar au rămas trei marinari de pază. Conducerea companiei Navrom se așteaptă ca "epidemia" abandonurilor să se extindă în următoarele zile. 


Chițu consideră că, din punct de vedere juridic, s-a creat o situație fără ieșire. Conform Legii navigației civile, echipajele nu pot abandona navele fără riscul de a suporta consecințele. Pe de altă parte, marinarilor nu li se asigură mijloacele de existență la bord, așa cum prevede legea. Tot în conformitate cu legea, conturile companiei au fost blocate prin sechestrul solicitat de Bancorex, Navrom nemaiavând posibilitatea de a asigura aprovizionarea navelor. 


În această conjunctură, echipajelor le rămân doar două soluții: abandonează navele, pentru a ajunge la pușcărie, sau rămân la bord și crapă de foame. Fiindcă Guvernul României, FPS și Bancorex nu au găsit o altă rezolvare a acestei situații dramatice, marinarii trebuie să decidă singuri dacă aleg drumul pușcăriei sau al cimitirului. 


Ionel Chițu consideră că justiția ar trebui să stabilească un custode pentru navele sechestrate, care să mențină navele în regim de siguranță. Dar cine ar putea juca rolul de custode și cu ce fonduri? Este întrebarea la care nimeni nu are răspunsul. (14 noiembrie 1998) 


Navrom s-a rătăcit în labirintul lichidării judiciare 
l Interviu cu Marius Predescu, directorul tehnic al companiei


- Dle. Marius Predescu, se mai amână mult timp acțiunea de lichidare judiciară a Companiei "Navrom"? 
- Procedura a fost declanșată pe 19 octombrie 1998, odată cu introducerea cererii Bancorex la Tribunalul Constanța. Instanța trebuia să treacă la aplicarea prevederilor Legii nr. 64, să numească judecătorul sindic și să treacă la celelalte operațiuni prevăzute de lege. Între timp a apărut o contestație împotriva cererii Bancorex; pentru că lichidarea judiciară nu-i permite să-și recupereze creanțele de la Navrom. Pe 26 noiembrie, Tribunalul a respins contestația, dar a fost depusă cerere de recurs. Se așteaptă hotărârea Curții de Apel. Dacă va fi respins recursul, se va reveni la Tribunal pentru a se judeca cererea pe fond. În tot acest timp, procedura de lichidare este înghețată, iar noi suntem într-un vid de putere decizională. AGA nu se mai implică în activitatea companiei, afirmând că "noi nu mai avem treabă", cu toate că legea nu spune așa ceva. În mod firesc, societatea are acționari și aceștia răspund în fața legii. În al doilea rând, până când judecătorul sindic va trage concluzia că trebuie desființat consiliul de administrație, acesta rămâne în funcție și are obligația să asigure conservarea patrimoniului. Îmi este greu să înțeleg această lipsă de responsabilitate a celor implicați în administrarea societății, respectiv FPS, care deține 98,36% din acțiuni. Ce măsuri ia acționarul majoritar pentru conservarea patrimoniului, când navele se vând, iar marinarii părăsesc navele. Bancorex, dacă vrea să-și mai recupereze banii, ar trebui să fie interesat în conservarea patrimoniului, dând credite pentru menținerea vieții la bordul navelor. 


O soluție de salvare a companiilor 
- Dacă instanța de judecată va da curs solicitărilor privind renunțarea la lichidarea judiciară, credeți că ar exista o soluție de salvare a companiei?
- Cred că Navrom ar putea să mai salveze o parte din active, cu care să reînceapă activitatea cu un număr redus de personal. Veniturile obținute ar putea stinge o parte din creditele Bancorex. 
- FPS și Bancorex ar fi putut acționa în cazul Navrom la fel ca în cazul Companiei Romline, vânzând navele unor operatori privați, care să preia datoriile către Bancorex? 
- Am înaintat și noi niște propuneri. Nu-mi explic de ce direcțiile de specialitate din FPS au amânat decizia până când s-a introdus sechestrul asiguratoriu. Astfel că acest capitol a fost închis. Decizia economică bună a fost cea luată privitoare la compania Romline. Îmi este greu să înțeleg de ce s-a făcut discriminarea între companiile de navigație. Eu îi felicit pe cei care au analizat posibilitatea de salvare a Romline și nu au luat decizia lichidării acestei companii. Cu întristare trebuie să constat că nu același lucru s-a întâmplat și în cazul Navrom. 
- Ridicarea sechestrului asigurător pe data de 26 noiembrie 1998 a schimbat cu ceva situația Navrom-ului? 
- Sechestrul a fost ridicat, într-adevăr, dar cererea de lichidare judiciară a rămas pe rol, chiar dacă e contestată. 
- În această situație, puteți vinde nave? 
- Putem vinde cu acceptul judecătorului sindic. (30 noiembrie 1998) 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4607 secunde