Flota comercială a României, acum 20 de ani

12,254 miliarde de lei pentru salvarea vieții pe cele 35 de nave arestate

351
12,254 miliarde de lei pentru salvarea vieții pe cele 35 de nave arestate - flota-1561307197.jpg

Articole recomandate

În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru, la acea vreme.  


Companiile Navrom și Romline vor putea, în sfârșit, să intre în posesia banilor pentru salvarea vieții marinarilor de pe navele arestate prin diverse porturi ale lumii, deoarece în "Monitorul Oficial" din 26 noiembrie 1998 a fost publicată HG nr. 849. 
Prin acest act normativ sunt alocate 12,254 miliarde de lei, din care 9,854 miliarde de lei pentru Navrom și 2,4 miliarde de lei pentru Romline. 


Din aceste sume vor fi acoperite cheltuielile privind funcționarea în condiții de siguranță a navelor (procurarea de combustibil, uleiuri, filtre și alte materiale pentru funcționarea Diesel-generatoarelor și sistemelor de semnalizare ale navelor, pentru radiocomunicații, serviciile pentru certificarea stării tehnice și conformarea navelor la convențiile internaționale, pentru alimentele și antidotul necesare personalului minim de siguranță, pentru apa potabilă și pentru funcționarea instalațiilor navelor, pentru materialele igienico-sanitare necesare echipajelor pe o durată maximă de trei luni, precum și pentru asistența medicală în caz de urgență). 


Sunt luate în considerație și cheltuielile de repatriere a personalului excedentar față de cel minim de siguranță, precum și cele privind schimbul de echipaj la unele nave. 
Navele pentru care se asigură finanțarea funcționării sunt: "Frunzănești", "Giurgeni", "Lyvia", "Martha", "Oravița", "Sălaj", "Dumbrăveni", "Gheorgheni", "Sebeș", "Smârdan", "Sucidava", "Tudor", "Aiud", "Avrig", "Mirăslău", "Războieni", "Oscar Acrux", "Beauty Bay", "Saphire", "Oscar Polux", "Căciulata", "Trinity", "Ponor", "Xenia" și "Fântânele" - la compania Navrom - "Sun Canopus", "Oscar Jupiter", "Mehedinți", "Horezu", Hațeg", "FairSky", "Sun Pegasus", "Sun Pollux" și "Lerești" - la compania Romline. 
Hotărârea de Guvern nu cuprinde niciun cuvințel despre plata salariilor și diurnelor de străinătate restante. (3 decembrie 1998) 


Flota națională s-a scufundat într-o criză totală 
Afirmația îi aparține lui Adrian Mihălcioiu, vicepreședintele Sindicatului Liber al Navigatorilor, care consideră că shipping-ul de stat are cangrenate toate componentele: manageriale, financiare, tehnice și sociale. 
"În acest an, compania Navrom nu a funcționat în mod real - susține liderul de sindicat. A gestionat o criză fără să aibă fondurile necesare. FPS-ul a atins apogeul în prostiile făcute în raport cu flota, blocând restructurarea și privatizarea". 
Referindu-se la lupta sindicală, Mihălcioiu consideră că 1998 a fost un an "incandescent", în care SLN a reușit să recupereze 7 milioane de dolari (drepturi cuvenite navigatorilor români), fără să se mai pună la socoteală și sumele obținute de la micile companii de navigație. 


"Este o mare realizare pentru familiile a peste 2.000 de navigatori care își pierduseră speranța de a intra în posesia drepturilor bănești cuvenite conform legislației și contractelor de muncă", afirmă liderul de sindicat.


Ultima bătălie a SLN a vizat "salvarea câtorva zeci de echipaje, de pe navele statului român, de la genocid". Adrian Mihălcioiu consideră că, în momentul de față, "se încearcă distrugerea și a ceea ce a mai rămas din flota națională". 


"În mod curios, nimeni nu știe cum și de ce se întâmplă toate acestea; nu se găsesc marii vinovați. Se caută infracțiuni pe ici-colo, dar se neglijează vinovăția clasei politice, care răspunde moral pentru cele întâmplate în flotă. Noi am cerut mereu numai ceea ce era normal: gestionarea eficientă a flotei; restructurarea și privatizarea flotei, după lege; protecția socială a marinarilor; lichidarea companiilor cu pierderi. Nu s-a făcut nimic. Flota a fost abandonată ca un sac de cartofi", a declarat Mihălcioiu. 
Pentru marinarii români, anul 1999 nu va aduce nimic bun. Criza flotei naționale va fi și mai profundă, iar câteva sute de marinari care au servit pe navele companiei Navrom vor rămâne neplătiți. (9 decembrie 1998) 


Marinarii neplătiți refuză să mai părăsească birourile companiei N.I. Johnson 


Echipajul navei "Saphire" a inventat o nouă for¬mă de protest. Pentru a recupera cei 210.000 de dolari și 100 milioane de lei, datorați de compania N.l. Johnson, marinarii repatriați și familiile celor aflați la bord au intrat într-unul din birourile firmei și refuză să-l mai părăsească. Bărbați, femei și copii vor sta cu rândul, zi și noapte, pe capul patronilor, în speranța că-i vor face să-și plătească datoriile. "Vom rămâne până ne vom primi drepturile cuvenite", ne-a declarat unul dintre marinari.
Protestatarii au anunțat Poliția port și cea municipală despre acțiunea lor. 


Referindu-se la cele întâmplate, Cornel Drăghici, unul dintre managerii companiei, ne-a declarat: "Noi suntem în proces cu Navrom în legătură cu nava «Saphire». Trebuie să încasăm niște contrastalii și încercăm să plătim două salarii. Altceva nu putem face decât să așteptăm decizia justiției". 


Dar, după cum se știe, un asemenea proces se poate întinde pe ani de zile, ceea ce înseamnă că marinarii vor avea mult și bine de așteptat.


Între timp, compania N.l. Johnson a mai primit un upercut. Nava "Ilfov", aflată în operarea sa (proprietar Navrom), a fost arestată pentru datoriile companiilor Self lnvest - Navrom. Cargoul tocmai a trecut printr-o reparație capitală și reclasificare, apucând să navige o lună și jumătate. N.l. Johnson a plătit circa 200.000 de dolari pentru reparația navei și are de recuperat peste un milion de dolari de la Navrom (bani efectiv cheltuiți de firma privată, care nu includ și pierderile înregistrate din cauza armatorului de stat). (16 decembrie 1998) 


Pagină realizată de Ion TIȚA-CĂLIN




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9473 secunde