West Nile, confirmat la trei bolnavi din Constanța. La ce simptome trebuie să fiți atenți

161
West Nile, confirmat la trei bolnavi din Constanța. La ce simptome trebuie să fiți atenți - fondwestnile-1568967379.jpg

Articole de la același autor

Trei cazuri de infectare cu virusul West Nile au fost confirmate în Constanța, în a doua săptămână a lunii septembrie, conform celui mai recent raport al Centrului Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile. În aproximativ 80% din cazuri, persoanele infectate nu prezintă simptome, dar sunt și situații când simptomele sunt dintre cele mai alarmante, iar recomandarea medicilor este ca bolnavii să se îndrepte spre cel mai apropiat cabinet medical. 


Potrivit statisticii Centrului Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile, în sezonul 2019, în perioada 3 iunie - 12 septembrie, au fost înregistrate 33 cazuri de infecție cu virusul West Nile. La nivelul Constanței, potrivit aceluiași raport, în a doua săptămână a lunii septembrie, au fost confirmate trei cazuri de infectare. De asemenea, au fost confirmate cinci cazuri în Călărași, patru cazuri în Tulcea, trei cazuri în Galați, două cazuri în Teleorman, două cazuri în Iași, două cazuri în Buzău, câte un caz în Dolj, Olt, Mureș, Vaslui, Vrancea și București. 


Potrivit specialiștilor, în 80% din cazuri, persoanele infectate cu virusul West Nile nu prezintă simptome. 


"Însă, sunt și situații când apar semne și simptome, care trebuie să trimită bolnavii imediat la cel mai apropiat cabinet medical: febră, durere de cap intensă, dureri musculare, vărsături sau erupții cutanate", au arătat specialiștii Direcției de Sănătate Publică Constanța. 


"În cazurile severe, care afectează cel mai frecvent persoanele peste 60 de ani cu afecțiuni cronice, precum cancer, diabet, hipertensiune, boala renală cronică, pot să apară și alte simptome: rigiditate a gâtului, sensibilitate crescută la lumină, convulsii, frisoane, oboseala cronică, slăbiciune musculară", au mai arătat specialiștii. 


Simptomele se manifestă pe o perioadă de 7-10 zile, deși slăbiciunea fizică poate persista și până la câteva săptămâni. 
Se impune precizat că infecția cu virusul West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înțepătura de țânțari. 


Diagnosticarea infecției cu virusul West Nile se face printr-o combinație de teste de biologie moleculară și doar în cazul pacienților care prezintă simptome severe. Se impune menționat, de asemenea, că nu există un tratament specific pentru virusul West Nile. Dacă simptomele sunt de severitate medie, starea pacientului se îmbunătățește în câteva zile. Dacă simptomele sunt severe, se impune spitalizarea. 


XXX 
Pentru a evita riscurile infectării, specialiștii recomandă limitarea deplasărilor în zonele cu multă vegetație și umiditate ridicată, dar și îndepărtarea recipientelor sau obiectelor care favorizează acumularea apei și a gunoiului menajer. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.008 secunde