Premierul Viorica Dăncilă, despre extrădarea lui Mazăre: "Justiția și-a făcut datoria"

288
Premierul Viorica Dăncilă, despre extrădarea lui Mazăre:
Premierul Viorica Dăncilă consideră că justiția și-a făcut datoria în ceea ce privește extrădarea lui Radu Mazăre din Madagascar, subliniind că astfel de situații trebuie privite "în mod egal indiferent de nume". 
"Nu aș vrea să comentez acest lucru, justiția trebuie să își facă datoria. Și-a făcut datoria, chiar foarte prompt și acest lucru trebuie să fie privit în mod egal, indiferent de nume. Deci, nu ne referim la un nume, este un gest de normalitate", a declarat Viorica Dăncilă, întrebată cum cataloghează aducerea în țară a lui Radu Mazăre. 


Întrebată dacă este o coincidență faptul că aducerea în țară a fostului primar al Constanței s-a produs chiar în timpul campaniei electorale, Dăncilă a răspuns: "Nu știu dacă este o coincidență sau nu, nu vreau să comentez acest lucru. Pot să spun că am fost la curent cu tot procesul pentru aducerea în țară din Madagascar și că noi ne-am comportat 
într-un mod corect". 


Dăncilă a subliniat că nu vrea să lege această acțiune de votul din 26 mai, întrebată dacă extrădarea lui Mazăre va avea vreo influență în acest sens. "Nu vreau să leg această acțiune de vot", a spus ea. 
Fostul primar al municipiului Constanța Radu Mazăre, extrădat din Madagascar, a fost adus luni seară sub escorta Poliției, în România.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5214 secunde