PLUS Constanța susține formarea Alianței 2020 USR - PLUS

382
PLUS Constanța susține formarea Alianței 2020 USR - PLUS - plusconstanta2-1549313968.jpg
Grupul de Inițiativă Județean al Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) a organizat, zilele trecute, o întâlnire cu membrii și simpatizanții din județul Constanța. Reuniunea s-a desfășurat în Sala Ovidius a hotelului Ibis din Constanța și au participat peste 120 de membri și simpatizanți. 


Cu ocazia acestei întâlniri, reprezentanții Grupului de Inițiativă Județean, Romeo Stavăr și Constantin Roșu, au prezentat statutul și codul etic, documente programatice ale acestei formațiuni politice, adoptate cu ocazia Convenției Naționale care s-a desfășurat la București la sfârșitul lunii trecute.


Totodată, reprezentanții PLUS Constanța, Carmen Dumitrescu, Edward Nedelcu, Cristina Rizea, Sorin Andrei și Dinu Efrim, au luat în discuție modul de organizare al formațiunii politice în plan local precum și modul în care va fi abordată campania electorală pentru alegerile europarlamentare. Prezent la întâlnire, coordonatorul regional, Ovidiu Țenea, a punctat faptul că este important ca populația să fie corect informată despre beneficiile fiecăruia ca și cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, în comparație cu formațiunile politice eurosceptice sau naționaliste. 


Cei prezenți la reuniunea de astăzi au salutat inițiativa națională de formare a Alianței 2020 USR-PLUS și au precizat că astfel s-a născut principala forță de opoziție din România.

În final s-a hotărât ca o întâlnire la nivel județean între reprezentanții PLUS și USR să se desfășoare în cel mai scurt timp.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4844 secunde