Deputatul George Vișan: "Cred că e momentul ca tinerii să fie mai conștienți de rolul lor în societate"

478

Articole de la același autor

Tinerii de la PSD Constanța au fost parteneri locali, alături de Asociația Youth Vision Constanța, în proiectul "VOTE EU - Encouraging Young Europeans to Vote", proiect menit să-i facă pe tineri să înțeleagă rolul cetățeanului european și mai ales să conștientizeze importanța implicării în viața comunității și în procesul democratic de votare.

Tinerii social democrați constănțeni, alături de cei 27 de tineri din cele 9 țări partenere în proiect – Grecia, Franța, Italia, Cipru, Portugalia, Ungaria, Spania, Bulgaria și România – au participat, împreună cu reprezentanții administrației locale, deputații de Constanța, ONG-uri și cadre universitare, la o dezbatere în care au fost puse pe tapet principalele motive și problematici pentru care tinerii nu participă activ la viața politică și procesul legislativ de votare. Tinerii și-au prezentat punctele de vedere, au fost ascultați și au primit informații utile din partea decidenților, care le-au promis că vor încerca să-i susțină mai mult în inițiativele lor și să-i asculte ori de câte ori vor dori ca vocea lor să se facă auzită în spațiul public și nu numai.

"Cred că e momentul ca tinerii să fie mai conștienți de rolul lor în societate și cred că acest tip de acțiuni le îmbogățește cunoștințele, îi face să fie mai conștienți, le stimulează acest apetit de a se îndrepta spre tot ceea ce înseamnă organismele europene, dar și către instituțiile statului român", a declarat deputatul PSD George Vișan, după întâlnirea cu tinerii.

TSD Municipiul Constanța a ales să se alăture acestui proiect deoarece este important ca mesajul transmis de tineri să ajungă către reprezentanții tuturor instituțiilor implicate în procesul decizional și pentru ca aceștia să înțeleagă ce gândesc tinerii despre sistemul politic în care trăiesc, să cunoască valorile și atitudinile lor politice și să afle care sunt așteptările lor din partea mediului politic.

"Ne dorim să devenim un liant între mediul politic și aspirațiile și motivațiile tinerilor, să încurajăm participarea activă și democrația participativă. Consider că un prim pas pe care îl putem face este să generăm politici publice cu care aceștia să rezoneze și pe care aceștia să le considere utile pentru ei", a declarat Leonard Drăgan, președinte TSD Municipiul Constanța.

Parteneriatul local dintre tinerii social democrați constănțeni și Asociația Youth Vision Constanța se va derula până în luna mai 2019, timp în care ambele organizații vor derula programe comune de conștientizare a importanței exercitării dreptului de vot. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5212 secunde