Decizie de ultim moment! O nouă dezbatere privind accesul în Zona Peninsulară

1220
Decizie de ultim moment! O nouă dezbatere privind accesul în Zona Peninsulară - regulament-1533056064.jpg

Articole de la același autor

Edilul Constanței, Decebal Făgădău, a decis, ieri, înainte de începerea ședinței Consiliului Local Municipal să retragă de pe ordinea de zi proiectul ce viza aprobarea Regulamentului de acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanța. 


Potrivit edilului, va mai fi organizată o ultimă dezbatere pe această temă, înainte ca proiectul să fie adoptat. 


"Am retras acest regulament pentru că am văzut că e, așa, o dezbatere mai mult pe formă și mai puțin pe fond. După un an și jumătate de dezbatere de la publicarea primei forme a regulamentului au avut loc mai multe întâlniri, am înțeles că au fost mai multe poziții ireconciliabile și, după cum știți, prefer să dezbat încă o dată. Voi convoca încă o dezbatere, o ultimă dezbatere înainte de a supune în luna august acest regulament. Vreau să fie clar pentru toată lumea că accesul în zona peninsulară va fi restricționat. Că va fi pentru 12 luni, că va fi doar pe durata sezonului estival sau timp de șase luni vom stabili astfel încât să nu sufocăm dezvoltarea economică și, eventualele pierderi pricinuite în prima etapă, să fie compensate. Am avut un chestionar la care ne-au răspuns peste 25.000 de constănțeni. Cei mai mulți au spus că își doresc ca Zona Peninsulară să fie pietonală. În schimb, vreau să ascult toate argumentele agenților economici, pentru că interesul meu nu este să închidem o zonă doar de dragul de a o închide. Tocmai de aceea, voi organiza săptămâna viitoare o ultimă dezbatere publică, vreau să mă întâlnesc personal cu agenții economici și să le ascult argumentele", a declarat primarul Constanței, Decebal Făgădău.


Proiectul retras de pe ordinea de zi a fost aspru criticat de liberali, fiind posibil ca și această luare de poziție să fi dus la retragerea de pe ordinea de zi. 


"Mai mulți avocați consultați de Organizația municipală PNL Constanța susțin că regulamentul de acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanța este întocmit pe genunchi, fără atenție la detalii și cu o serie de greșeli grave care arată încă o dată incapacitatea aparatului administrativ al Primăriei Constanța, dar și frivolitatea cu care tratează primarul Decebal Făgădău astfel de documente", au transmis liberalii.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3637 secunde