De mila liberalilor. Între Orban, Bușoi și Cataramă

797
7
Am câștigat alegerile. Aceste este verdictul aspru în baza căruia PSD își permite să ia toată țara pe semnătură, să o pună gaj lupilor hămesiți după banii publici. Pot face absolut orice, iar orice argument, oricât de logic și pertinent, se sufocă în fața dictonului pesedist. Doar strada le mai ține, cât de cât, în frâu pornirile absolutiste. Dar problema nu este la ei. PSD pentru asta a fost născut de urmașii comuniștilor. Tot ce se întâmplă este scris în ADN-ul lui, comportamentul fiindu-i de altfel firesc, natural. Nu poți cere lupului să mănânce iarbă și să-și ierte prada încolțită. Ar fi contrar legilor naturii. Așa este și cu PSD. Aceste partid se comportă exact cum și pentru ce a fost croit. Nici nu contează cine îi este lider. Drumul său va fi același, poate cu unele tonuri sau nuanțe. Haita își devorează conducătorul la primul semn de slăbiciune. Și tocmai aici stă puterea PSD. În puterea grupului și nu a liderului. 


Problema cea mare este în altă parte, nu la PSD. Problema este la contraoferta electorală, la marfa de pe taraba concurentă. OK, nu vrei minciună, nu vrei corupție, nu vrei demagogie și populism. Alege altceva! Mută-ți privirea de la promisiunile sclipitoare. Caută marfă proaspătă, de încredere! Cât de ușor pare…


Dar ce faci atunci gând galantarele celorlalți sunt goale? Când prin ungherele prăvăliei domnesc păianjenii, podeaua este găunoasă, roasă de șobolani, iar praful s-a așternut cu statornicia unei ninsori de ianuarie? Ce poți scoate din vitrina zoioasă a opoziției, când aceasta nu are încredere să-și consume propriile produse? Când politicieni expirați, reșapați au trândăvit pe tejgheaua partidului, descompunându-se încet dar sigur cu fiecare ciclu electoral ratat din temelii. Partidul nu mai poate purta cu demnitate nici măcar titulatura de Opoziție, diluându-se atât de tare prin prestațiile propriilor lideri. Și acesta nu e decât începutul. Într-un asemenea moment de cumpănă, blestemul pare să cadă și mai greu pe capul liberalilor, care vor trebui să-și aleagă liderul dintre Orban, Bușoi și Cataramă. Trei figuri atât de palide, insipide și neinspirate încât Alinuța pare în comparație cu ei o pierdere dureroasă. Trei politicieni al căror nume se leagă doar de eșecuri electorale, oameni care nu vor reuși să trezească în jurul lor niciodată emulație, determinare, inspirație. Cei trei sunt exemplul clar și concret în criza de identitate și soluție în care a căzut PNL. Partidul nu mai poate produce personalități. Nu mai are cine să formeze caractere în acest partid, cine să predea lecția diplomației, verticalității, dar mai ales, cine să le descifreze carta principiilor liberale. Oportuniștii s-au cocoțat în cârca PNL până l-au trântit pe burtă, sufocându-l sub greutatea lor. Dar nu vor să se dea jos, să îl lase să respire. Teama că partidul s-ar putea ridica din nou fără ca ei să fie înfipți bine în ceafa lui, teama că zeița Fortuna i-ar putea rostogoli din noi la guvernare iar ei să nu beneficieze de pe urma ei îi face să-și imobilizeze propriul partid. Nu mai e loc de principii și soluții salvatoare. Ori la bal, ori la spital.


De mila liberalilor. Între Orban, Bușoi și Cataramă - pnl137-1496048654.jpg

Mă amuză tentativele de entuziasm încercate de unii amici liberali. Cum încearcă să se convingă pe ei înșiși că unul sau altul ar fi mai bun. Că Orban are discurs, Bușoi dă bine la CV, Cataramă la… Realitatea TV. Din fericire, ei sunt tineri inteligenți. Știu și simt foarte bine vidul de calitate din vârful partidului. Dar trebuie să se poziționeze cumva, să se alinieze unei echipe. Și atunci, matematic, alegerea se face pe bază de cifre, procente, șanse de reușită. Poate și unele promisiuni. Dar ei știu foarte bine că nici unul dintre cei trei nu vor putea scoate PNL pe linia de plutire. În fața electoratului, adversarilor politici, vor fi carne de tun, ținte ce se vor autoelimina prin simpla lor prestanță. 


Și vom reveni, apoi, peste trei ani, la nenorocita de întrebare: "Noi cu cine votăm?". Sau iar stăm acasă?



Comentează știrea

Cristi
29 mai 2017
Cine ?

PNL-ul ? Opozitia , draga Cosmine , nu mai este acest partid de multi ani . Nu mai este nici solutia , doar problema ! Adica , incearca sa se prezinte cetatii si lumii , ca singura alternativa la PSD . Inutil . Ilogic . Mincinos ... PNL-ul reprezinta o alta modalitate de a se prezenta din punct de vedere propagandistic . Hotia programatica si temeinica si totala , i-a situat la egalitate , sau peste PSD , la acest capitol . Adica , au furat la fel , sau chiar mai mult decat PSD-ul . Mai mult , alaturi de fesenisti ( PDL ! ) au furat si mai mult , apoi alaturi de PSD ( USL ! ) au dus hotia , maiestrit , dincolo de orice limite acceptabile . Mizerabil ! Ce-i indreptateste sa se prezinte ca o solutie ? Orban ? Un spagagiu ! Busoi ? Un lindic politic inconsistent ! La fel cu Voicu - alt lindic insignifiant ! La fel cu Atanasiu -o alta hahalera mioritica - fara creier , fara caracter , fara bun simt , fara nimic ... Daca vrei sa vezi opozitia , sanatoasa , utila , optima , adevarata , democratica , programatica si unica , uita-te la manifestantii unici , eroici - inadaptatii declarati ai democratiei originale , care nu vor iertarea hotilor si talharilor , nici a coruptilor , sau smecherilor de circumstanta ! Acestia reprezinta opozitia ! USR-ul face parte din aceasta categorie ... De ce sa nu-i acordam prezumtia de buna credinta ?

Pasa Mazar
29 mai 2017
Caftangiul,Securistul si Pampalaul

1. Orban- Caftangiul, genul golan de cartier.Totul se reduce la "pumni".Da , baiatul in stanga si-n dreapta,pana iese ceva.Se pare ca partidele i-au prins " frica" din cauza ca este scandalagiu.E genul Base, adica smardoi politic 2.Viorel- DIE,SIE,gagici inchiriate de la celebra matroana Mama Zina, țeparul de la SAFI Invest SA etc.Restul dosarului se afla la CNSAS 3.Busoi- pampalaul, seamana cu F.Hollande,are privirea de pamapalau tâmp. Pe cine preferi domn Cosmin? PNL a murit odata cu Gh.Bratianu.Brătianu, Vintilă V. (Vintilică) care a decedat in 1994, a incercat ceva dupa Revolutie ,dar n-a reusit nimic,tot golanii si derbedeii au ajuns sa puna mana pe partid. Cat despre PNL C-ta ,atat pot spune : o anexa a PSD-ului.Este un fel de "Dinamo II",echipa a doua a PSD-ului.Supraviețuiesc din mila lui Felix si al lui Fagadau,le mai da cateva posturi acolo. De senatorul "Amiralul Teaca" din cazarma PNL C-ta ai mai auzit ceva?A avut vreo initiativa parlamentara pana acum?O interpelare?Normal ca nu.Va dormi in parlament la fel cum a facut si Lucian Balut de la PSD.ce mama naibi,trai neneaca pe banii "fraierilor"

ath
30 mai 2017
Cosmin Zaporojan

Articolul de mai sus reprezinta doar un pas mic pentru Cosmin Zaporojan dar este un salt urias pentru presa de opozitie din Constanta.Ca sa fiu mai explicit,domnule Cosmin,trebuie sa va aduc aminte cu parere de rau ,ca in Constanta NU EXISTA NICI PRESA DE OPOZITIE.Apoi,ce sa mai vorbim de partid de opozitie sau despre liberali aflati in opozitie...."Unde nu e nici Dumnezeu nu cere"..... Dumneavostra ati cerut prea mult de la ei sau de la noi,domnule Zaporojan.Mazare a avut grija sa-i impace pe toti.Mazare a dat la toata lumea.A dat ca doar n-a dat de la el.Din cauza asta noi toti si ei,liberali, spunem de fiecare data cand ne ridicam de la masa:...Mazare ne-a dat,Mazare ne-a luat,Fagadau fie laudat....Din cauza asta un asemenea articol echilibrat reprezinta un pas mic pentru autorul lui dar o mare victorie pentru glasul celor care se opun abuzurilor,coruptiei,despotismului ,bunului plac sau eternului PSD....vesnicului si fascinantului PSD local.Felicitari,sa fie intr-un ceas bun ! Sa va marturisec ceva domnule Zaporojan.In tara nu sunt mai multi de 3-4 analisti politici adevarati(comentatori politici) si aia traiesc in Bucuresti.In Constanta nu exista asa ceva. De multe ori simt nevoia sa citesc un comentariu politic echilibrat si cu referire la viata politica,economica a Constantei.Nu exista asa ceva,nu exista nici ziare.La noi exista doar slugi politice si ziare controlate de PSD....un fel de organe ale CC ale PSD.Iar Primaria,Prefectura si CJC sunt un fel de raionale(sau judetene) de partid ale PSD-ului.Si ca sa termin.Spuneti-le liberalilor ca au pierdut si alegerile locale din anul 2020.A trecut un an de la alegeile din 2016 si nu s-a desprins niciun liberal care sa-i faca opozitie lui Fagadau.Nu se vede nimic.Poate nu-si doresc.De ce sa-i obligam ? Eu zic sa ne cautam un primar independent sau de la un partid serios daca vrem sa schimbam ceva in Constanta.Mai discutam.Sictir PNL ! Va spune un vechi simpatizant PNL. Adio PNL !

Andrei Luca Mihai
4 iunie 2017
Operator PC

Oferta pentru lucru la domiciliu, cu castiguri asigurate prin contract de comision!Asiguram instruire GRATIS la distanta si online. Cerem: cunostinte minime utilizare calculator (word, pdf, email, internet), seriozitate, lucru 2 ore pe zi. Pentru a aplica la oferta, trimiteti mesajul APLIC la una dintre adresele de email ale departamentului de informatii: [email protected]

MIHAI
6 iunie 2017
TRIO ARMONIA

PSD a inteles cum trebuie sa faca politica : sa fie exclusivist si intolerant . El nu admite discutii , nici tranzactii aspra scopurilor pe care le urmareste . Nu admite critica stiind ca aceasta este un motiv de disolutie care poate diminua sau dizolva disciplina de partid . Spre deosebire de PSD , PNL se vrea democratic , abuzand de discutii sterile si masuri fara efect si deseori ducand o politica duplicitara ( USL si unificarea cu PDL) sau sprijinind direct sau indirect PSD . Organismele politice se pot dezagrega . Partidele democratice mor de pacatele lor proprii , se sting in indiferenta plictisita si dezgustata a cetatenilor . Ca si in PSD , si la PNL exista categoria fripturistilor . La mirosul fripturii , spunea N.Iorga , nici zeii nu pot sa reziste . In clipa in care dispare friptura , dispar si fripturistii . De la masa fripturistilor se arunca din cand in cand resturile ,oasele si zgarciurile pe care cetatenii le inghit sub forma numeroaselor zile libere si cativa lei la salariu si pensie .. PNL inca nu a inteles ca schimbarea mult dorita in politica trebuie sa inceapa intai cu cu el insusi . Ce schimbare s-a produs de ex.in organizatia PNL Constanta prin aparitia unora care au ajuns parlamentari sau lideri de organizatie si care manifesta un anonimat total ? Si mai este o problema : opinia publica . Ea nu judeca , nu condamna , nu selecteaza , se comporta pasiv si doar inregistreaza . Nivelul asa zisei opinii publice se poate vedea din majoritatea " comentariilor " vulgare din presa locala si care , contrar avertismentelor nu sunt sterse . Nadejdea noastra este o presa combativa , dar de la o vreme ziarele locale dau dovada de inertie , limitandu-se doar la preluarea unor stiri de multe ori minore . Cu un articol de fond care spune ceva , care ne invata ceva si care apare sporadic , nu se va face primavara in politica romaneasca , nu va forma o adevarata opinie cetateneasca .

PNL, boala veche!
6 iunie 2017
PNL, mai e?

Domnule Zaporojan, va felicit pentru faptul ca incercati sa fiti corect, echidistant si anti-PSD! Ca articol, e scris foarte bine, dar ca realitate, sunteti departe de adevar. PNL a ajuns o cloaca de ipocriti, falsi democrati, hoti de la drumul mare, impostori si masoni tradatori de tara. Nu sunt cu nimic mai buni decat psd-istii, nu vor nimic decat puterea, ca sa fure cat mai mult. Nici PNL nu si-a facut curatenie, nu a dat afara coruptii (95 % dintre lideri), asa ca ce poate sa aduca alegerile lor interne? Daca vor fi tampiti sa-l aleaga pe Orban, vom avea circ cu el in frunte, contra Dragnea, Firea si Ponta. Asta dorim? Daca-l vor alege pe Catarama, se reactiveaza aripa hoata a Securitatii, ce poate sa ne aduca nou acesta? Pe Busoi l-am vazut la cateva emisiuni, pare mai echilibrat, dar e greu de crezut ca va putea sa castige alegerile in 2020. Deci, PNL e intr-o criza de personalitati, pentru ca pe oamenii cinstiti i-a pus la index, i-a indepartat si acum se vor lupta gastile intre ele, ca sa prinda puterea in partid. Pentru PSD cel mai bun ar fi Catarama, care e om de afaceri, stie sa negocieze si e omul compromisurilor. Orban va face doar scandal, nu are nici o idee despre viitor, in afara de "jos cu voi, ca sa ne urcam noi". Pana la urma tot Busoi pare mai potrivit momentului, ar avea o sansa sa ridice partidul, daca va sparge gastile din partid. Gasca din Constanta, cea din Mangalia, ar trebui sa fie primele pe faras! Altfel sunt doar vorbe goale, electorale!

CARE
19 iunie 2017
DERBEDEI POLITICI !

De la stânga la dreapta politică, întâlnim doar : hoți, pungași, derbedei, amantlâcuri......., și toate astea se petrec sub ochii noștri, ai oamenilor care i-am votat cu o prostie de neimaginat, pe derbedeii ăștia care s-au îmbogățit de " gâfâie " la propriu și la figurat, politicienii sunt de o nesimțire crasă și noi, românii de rând, suntem niște inconștienți, nu, degeaba Silviu Brucan, ne-a pus eticheta " stupid people ", adică oameni de nimic ! Poporul român și România sunt jefuiți, jecmăniți de politicieni pentru că, li se permite, pentru că poporul român doarme, iar somnul atrage după sine, nașterea / apariția monștrilor! Românii se trezesc din când în când și din gând în când, să nu fie prea târziu și regretabil !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 4.6194 secunde