Carmen Dan va face declarații de presă la ora 21.00

156
Carmen Dan va face declarații de presă la ora 21.00 - carmen-1515692998.jpg
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, va susține o declarație de presă, în această seară, la ora 21,00, informează Direcția Informare și Relații Publice a MAI.


Carmen Dan, a declarat, joi, la ieșirea de la Parchetul General, unde a fost audiată în dosarul în care a reclamat că a găsit un microfon în locuința sa, că va aduce lămuriri "cât de curând" legate de declarațiile premierului Mihai Tudose, care a acuzat-o că l-a mințit. Carmen Dan a refuzat să răspundă dacă va demisiona.

Premierul Mihai Tudose a declarat, miercuri seară, că nu mai dorește să mai lucreze cu ministrul de Interne Carmen Dan pentru că l-a "mințit" și că, dacă își va prezenta demisia o va accepta.

El a spus că a fost "mințit" de ministrul Carmen Dan, care l-a informat că cel pe care l-a propus pentru postul de șef al Poliției Române, Cătălin Ioniță, acceptă funcția, dar, când l-a sunat personal, acesta a refuzat categoric.

"Un ministru care își permite să mă mintă în halul acesta... nu mai am ce să mai lucrez", a declarat Mihai Tudose.

Întrebat ce înseamnă acest lucru, Tudose a precizat că, dacă ministrul Dan își va prezenta demisia, o va accepta. "Dacă va fi lăsată, va demisiona", a precizat premierul.

Premierul a explicat că, în condițiile în care nu avea un înlocuitor pentru funcția de șef al Poliției Române, nu putea accepta propunerea de demitere, mai ales că dorea clarificări de la Bogdan Despescu.

Mihai Tudose - care joi s-a întâlnit cu șeful Poliției Române, Bogdan Despescu, la sediul Guvernului - a spus că așteaptă de la acesta, în cel mult o săptămână, două chestiuni foarte clare: în primul rând vinovații, care să fie deferiți justiției, "de la colegii de ture care nu și-au recunoscut colegul", până la șefii ierarhici care "ar fi trebuit să știe că a mai fost cercetat" și "un set de măsuri care să rezolve problema" și să se redea încrederea populației în Poliție.

Ministrul Carmen Dan a anunțat, marți, că a transmis premierului propunerea de schimbare din funcție a șefului Poliției Române Bogdan Despescu, care va fi înlocuit de Cătălin Ioniță ca interimar, ea spunând că este total nemulțumită de explicațiile pe care le-a primit din partea Poliției Române în cazul polițistului acuzat de agresiuni sexuale și consideră insuficiente măsurile anunțate.

Șeful Poliției Române are rang de secretar de stat, iar ordinul de eliberare din funcție a acestuia ar trebui semnat de premierul Mihai Tudose.

Polițistul de la Brigada Rutieră a Capitalei acuzat de agresiuni sexuale, cele mai recente victime fiind doi copii din sectorul 6 al Captalei, a fost arestat preventiv marți pentru 30 de zile.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9054 secunde