Alegerile europarlamentare, în linie dreaptă. Peste 4 milioane de buletine de vot, trimise în străinătate
264
Articole de la același autor
Terenul pe care se află restaurantul Sirena din Mamaia, pus la vânzare către proprietar
28 Martie 2019
Consilierii din Constanța, vot pentru majorarea taxei de habitat. Cine a fost de acord și cine s-a opus
26 Aprilie 2019
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe au transmis, ieri, că au finalizat expedierea materialelor necesare votării către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului de vot în străinătate, la alegerile europarlamentare și referendumul național din 26 mai.
Pentru cele 441 de secții de votare înființate pentru alegătorii români din străinătate, Ministerul Afacerilor Externe a trimis 4.000.500 de buletine de vot, atât pentru alegerile europarlamentare, cât și pentru referendumul național.
Potrivit unui comunicat de presă, au fost distribuite câte 1.333.500 de buletine de vot pentru alegerea candidaților României în Parlamentul European, pentru întrebarea nr. 1 de la referendumul național, respectiv pentru întrebarea nr. 2 de la referendumul național. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a expediat 1.301.230 de timbre autocolante și 2.147 de ștampile cu mențiunea "VOTAT".
"Menționăm că este cel mai mare număr de buletine de vot distribuite secțiilor de votare din străinătate la un proces electoral, Ministerul Afacerilor Externe asigurându-se că vor fi îndeplinite toate condițiile pentru ca votul la scrutinele din 26 mai 2019 să se desfășoare în cele mai bune condiții. Numărul buletinelor de vot a fost stabilit ca urmare a estimărilor realizate de misiunile diplomatice, ținând cont de prezența la vot la procesele electorale anterioare și distribuția teritorială a comunităților românești, precum și de estimările privind intenția participării la vot realizate pe baza informațiilor transmise și a intențiilor exprimate de cetățenii români în cadrul consultărilor pe care misiunile diplomatice ale României le-au organizat cu comunitățile românești din străinătate", se mai precizează în comunicat.
Lista secțiilor de votare organizate în străinătate și adresele acestora pot fi consultate pe pagina de internet a MAE: http://www.mae.ro/node/48090.
Reamintim că, duminică, 26 mai, odată cu alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European va avea loc și referendumul național convocat de președintele Klaus Iohannis.
La referendumul național se va vota în aceleași secții organizate pentru alegerile europarlamentare. Alegătorii pot opta să își exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 21 Mai 2019
Luni, 20 Mai 2019
Vineri, 17 Mai 2019
Joi, 16 Mai 2019
Joi, 16 Mai 2019
Marţi, 21 Mai 2019
Marţi, 14 Mai 2019