Alegeri cu scandal la PSD Arad. Interimatul a luat sfârșit

215
Alegeri cu scandal la PSD Arad. Interimatul a luat sfârșit - ddd-1582400825.jpg
Mihai Fifor a fost ales, sâmbătă, la șefia PSD Arad, la conferința județeană de alegeri care a durat șase ore. Deputatul Adrian Todor a anunțat că va demisiona din funcția de președinte interimar al filialei Arad, pentru că nu se regăsește în echipă, fiind nemulțumit că în cadrul ședinței s-a votat revenirea unui consilier care demisionase anterior și care a avut, astfel, drept de vot, relatează Agerpres.

"A fost o forțare, i s-a permis să revină asupra demisiei și să voteze, iar eu am argumentat că nu poți reveni asupra unei demisii. Nu este corect să i se dea dreptul să voteze, iar în cadrul conferinței s-a supus la vot și s-a votat acest lucru. Aici am fost nemulțumit, nu cred că a fost în regulă. A fost un vot strâns între cei doi candidați la funcția de președinte al PSD Arad, un vot putea să conteze. Eu am fost în tabăra fostului președinte Căprar, care a pierdut competiția, și respect votul colegilor, dar nu pot accepta revenirea asupra unei demisii. Nu mă regăsesc în noua echipă câștigătoare", a declarat Todor.

Acesta a subliniat că va avea o discuție cu conducerea PSD pe marginea situației create în cadrul Conferinței Județene a PSD Arad. "Domnul Mihai Fifor a anunțat în cadrul conferinței că va candida pentru funcția de primar al Aradului, eu nu mă regăsesc lucrând într-o echipă cu domnia sa, motiv pentru care îmi dau demisia și las locul liber. La organizația municipală PSD Arad nu au fost alegeri, nu s-a dorit, a fost un interimat prelungit. Este normal acum să fac un pas în spate", a menționat Adrian Todor.

Dorel Căprar a fost reales președintele filialei Arad la începutul lunii februarie, însă conducerea PSD a stabilit că decizia este nestatutară, din cauza problemelor pe care Căprar le are cu legea, fiind inculpat în dosarul șpăgilor. El este acuzat de 12 infracțiuni de folosire a influenței sau autorității.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0683 secunde