ALDE a votat alături de opoziție pentru alegerea primarilor în două tururi

406
ALDE a votat alături de opoziție pentru alegerea primarilor în două tururi - aldeavotat-1541610446.jpg
Aleșii ALDE din Camera Deputaților au votat, ieri, pentru alegerea primarilor în două tururi, proiectul fiind retrimis la comisiile de specialitate întrucât propunerea de respingere, cu care intrase inițial la vot, nu a beneficiat de suficient sprijin.

Vicepreședintele formațiunii, Varujan Vosganian, a anunțat în plen că grupul ALDE a votat in corpore pentru revenirea la două turruri, în timp ce liderul grupului PSD a declarat că social-democrații se opun acestui lucru.

Pentru proiectul privind alegerea primarilor în două tururi, ALDE a votat, miercuri, cot la cot cu opoziția și împotriva poziției asumate de partenerul de guvernare, PSD.

"Nu înseamnă că avem divergențe cu PSD sau că vrem să rupem coaliția", a declarat Varujan Vosganian, în acest context, la Digi 24.

Proiectul intrase la vot cu propunere de respingere, lucru dorit de social-democrați, dar fără succes pentru aceștia din urmă.

Adoptat tacit de Senat (adică, fără niciun fel de dezbatere), în iunie 2016, proiectul privind revenirea la două tururi de scrutin în cazul alegerilor pentru primării figurează pe ordinea de zi a Camerei Deputaților din februarie 2018. În ultimele luni, opoziția a demarat o campanie publică de conștientizare, dar și de strângere de semnături pentru organizarea alegerilor locale în două tururi.

Nu este prima dată, în ultimele luni, când neînțelegerile dintre ALDE și PSD se manifestă când e vorba de votarea în Parlament a unui proiect de lege. Unul din momentele incandescente din acest punct de vedere a fost cel al legii offshore, când aleșii ALDE au blocat planurile partenerilor de coaliție din PSD. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6071 secunde