Președintele Iohannis va participa joi și vineri la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European

131
Președintele Iohannis va participa joi și vineri la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European - iohannis-1571237931.jpg
Președintele Klaus Iohannis va participa, joi și vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European.


Pe agenda de discuții a reuniunii se află subiecte care se referă, în principal, la viitorul buget multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021 - 2027, ultimele evoluții în procesul privind retragerea Marii Britanii din UE, următorul ciclu instituțional la nivel european, combaterea schimbărilor climatice, extinderea Uniunii, precum și relația cu Turcia, informează Administrația Prezidențială.


În ceea ce privește bugetul multianual al UE pentru perioada 2021 - 2027, liderii europeni vor demara următoarea etapă a negocierilor și vor discuta, totodată, despre calendarul și etapele de parcurs în procesul de adoptare a bugetului multianual.


Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului român va pleda pentru un "buget ambițios, capabil să ducă la îndeplinire obiectivele Agendei strategice a UE, care să asigure realizarea cu succes a obiectivelor Uniunii pentru deceniul viitor".


"Președintele României va arăta, de asemenea, că țara noastră sprijină ferm menținerea unor alocări semnificative pentru Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună, două politici comunitare esențiale datorită contribuției lor semnificative la sporirea investițiilor europene și continuarea procesului de convergență la nivel european", arată Administrația Prezidențială.


Șeful statului va continua să susțină în privința Brexit importanța asigurării unei retrageri ordonate a Marii Britanii din Uniunea Europeană.


"În acest sens, Acordul de retragere reprezintă instrumentul cel mai eficient pentru limitarea impactului negativ al retragerii Marii Britanii din UE, garantarea drepturilor și oferirea de siguranță pentru cetățeni și mediul de afaceri. Acordul de retragere reprezintă un pas necesar înspre consolidarea încrederii între cele două părți și o garanție pentru asigurarea unor relații cât mai strânse între Uniune și Marea Britanie după Brexit", subliniază Administrația Prezidențială.


Sursă: Agerpres


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7776 secunde