Alegeri în Germania: Rezultate definitive, victorie netă a conservatorilor Angelei Merkel

157
Alegeri în Germania: Rezultate definitive, victorie netă a conservatorilor Angelei Merkel - angela-1506327229.jpg
Conservatorii cancelarului german Angela Merkel - Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și ramura sa bavareză Uniunea Creștin-Socială (CSU) - au obținut o victorie netă, mult mai largă decât se aștepta, la alegerile parlamentare federale de duminică, în timp ce dreapta naționalistă, Alternativa pentru Germania (AfD), a înregistrat un scor ce-i permite intrarea în parlament, relatează AFP, consultată de Agerpres.

Angela Merkel va fi reconfirmată în funcția de cancelar printr-un vot în Bundestag (camera interioară a parlamentului federal) după constituirea unei coaliții majoritare în parlament. Negocierile dificile în acest sens, care se conturează între CDU/CSU, Partidul Liber-Democrat (FDP, liberalii) și Verzi (ecologiștii), ar putea dura până în decembrie.

Potrivit rezultatelor definitive, conservatorii au obținut 33% din sufragii, cu 8,5% mai puțin decât la scrutinul din 2013, iar social-democrații - 20,5%, cu 5,2% mai puțin.

Pe locul al treilea se află AfD, cu 12,6%, înregistrând un scor cu 7,9 puncte procentuale mai mare decât în 2013, ceea ce îi permite intrarea în Bundestag.

Pe locurile următoare se situează liberalii, cu 10,7%, mai mult cu 5,9% față de scrutinul anterior, când FDP nu a mai reușit să intre în parlament. Stânga radicală Die Linke a obținut 9,2% (plus 0,6%), iar ecologiștii - 8,9% (plus 0,5%).

Viitoarea cameră inferioară a parlamentului german va avea un număr record de deputați: 709, față de 630 în actuala adunare. Această creștere a numărului de deputați se explică prin sistemul proporțional complex din Germania, care ajunge periodic să redistribuie, la finalul numărării, mandate suplimentare tuturor mișcărilor reprezentate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4748 secunde