Adrian Oros anunță astăzi măsurile privind relansarea economică în agricultură
Articole recomandate
Horia Constantinescu, despre PSD Constanţa: "Cred că m-am făcut înţeles că nu am venit să lupt împotriva Organizaţiei"
17 Aprilie 2024
Este oficial! Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC ca să intre în campania electorală
15 Aprilie 2024
Tribunalul Constanța: Luni vor fi desemnați președinții birourilor electorale de circumscripție și locțiitorilor acestora
14 Aprilie 2024
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, va susține luni de la ora 11 o conferință de presă, la sediul instituției, una dintre teme fiind măsurile de relansare economică în agricultură. De asemenea, Oros va prezenta și modificările legislative privind afișarea originii produselor românești. Conferința va fi transmisă live pe pagina de Facebook a instituției.
Într-o conferință de presă susținută duminică la Cluj-Napoca, ministrul Agriculturii a declarat că România se confruntă cu o secetă cum nu a mai fost de 50-60 de ani, iar suprafețele afectate depășesc până în prezent 1,4 milioane hectare."E o secetă extremă și puternică, ce s-a instalat în această parte a Europei, nu numai în România, care se suprapune acestei crize a evoluției pandemiei COVID. (...) Secetă ca anul acesta, spun specialiștii, n-a fost de 50-60 de ani", a afirmat Adrian Oros, citat de Agerpres. El a mai spus că vrea să-i obișnuiască pe fermieri să își asigure culturile
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 05 Aprilie 2020
Marţi, 12 Mai 2020
Sâmbătă, 02 Mai 2020
Marţi, 28 Aprilie 2020
Sâmbătă, 11 Aprilie 2020
Sâmbătă, 11 Aprilie 2020
Sâmbătă, 11 Aprilie 2020
Joi, 09 Aprilie 2020
Sâmbătă, 04 Aprilie 2020
Sâmbătă, 04 Aprilie 2020