Mai multe ştiri online:

Katy Perry și Orlando Bloom s-au logodit de Valentine's Day

Ştire online publicată Vineri, 15 Februarie 2019. Autor: Cuget Liber Online.
Cântăreața Katy Perry a confirmat vineri că s-a logodit cu actorul Orlando Bloom de Valentine's Day, după o relație de trei ani, relatează Mail Online și Press Association.

Cântăreața de 34 de ani și actorul de 42 de ani au postat aceeași fotografie pe Instagram, pe degetul lui Perry putându-se vedea un inel mare cu pietre albe și roz, iar pe fundal o cameră plină de baloane roșii în formă de inimă.

Mama lui Katy, Mary Hudson, a confirmat informația pe Facebook, postând imagini ale propunerii emoționante alături de mesajul: "uitați cine s-a logodit aseară".

Katy Perry și Orlando se află într-o relație din ianuarie 2016, însă au discutat rareori în public despre legătura lor.

Cântăreața americană a mai fost căsătorită cu comediantul britanic Russell Brand, reluând legătura cu acesta în octombrie 2010, însă s-au despărțit 14 luni mai târziu.

Orlando Bloom, care a fost căsătorit cu supermodelul Miranda Kerr în perioada 2010-2013 și cu care are un băiețel de 8 ani, a devenit extrem de cunoscut pentru rolul din trilogia "Lord of the Rings" și cel din seria "Pirates of the Caribbean"

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7773 secunde