Șofer din Corbu, prins când voia să mituiască un polițist

328
Șofer din Corbu, prins când voia să mituiască un polițist - politistimitasursaipjconstanta-1586283960.jpg

Articole de la același autor

Un constănțean s-a ales cu dosar penal, după ce a fost surprins în flagrant, luni, 6 aprilie, în timp ce încerca să îi dea mită unui polițist din Corbu, pentru a-l scăpa de un dosar penal.



Cazul a ajuns în atenția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și a polițiștilor de la Direcția Generală Anticorupție - Serviciul Anticorupție Constanța, sesizarea fiind făcută de polițistul care a fost abordat pentru a fi mituit.
Omul legii a relatat că, pe 16 decembrie 2019, în timp ce își îndeplinea atribuțiile de serviciu, a depistat un tânăr de 23 de ani la volanul unui autoturism, pe drumurile din Corbu. Tânărul era sub influența băuturilor alcoolice, motiv pentru care i-a întocmit dosar penal. Ulterior, mai precis pe 3 aprilie 2020, șoferul l-a căutat pe polițist și i-a oferit 1.500 de euro, cerându-i să îi soluționeze în mod favorabil dosarul penal în care era cercetat. Pus în această situație, polițistul a formulat un denunț la DGA.



Prin urmare, luni, a fost organizat un flagrant, ocazie cu care șoferul a fost depistat în momentul în care îi oferea polițistului suma de 2.000 de lei, în scopul soluționării favorabile a dosarului penal și restituirii permisului auto.


Suspectul a fost dus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, fiind anchetat pentru dare de mită.
În urma audierii, procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 27 Septembrie 2019
Stire din Eveniment : Subofițer reținut pentru luare de mită
Pagina a fost generata in 0.514 secunde