Mai multe ştiri online:

SFÂRȘIT TRAGIC. A murit după ce taxiul în care se afla a fost lovit de un tren

Ştire online publicată Vineri, 15 Februarie 2019. Autor: Cuget Liber Online.
O persoană a decedat, iar alte două au suferit traumatisme, după ce mașina în care se aflau a fost lovită, vineri, de un tren, pe strada Cernei din Orșova.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Mehedinți, conducătorul unui taximetru, în vârstă de 45 de ani, din municipiul Orșova, care transporta doi pasageri pe strada Cernei din aceeași localitate, nu a respectat semnificația indicatoarelor la o trecere cu calea ferată, semnalizată cu indicator de oprire. Taximetrul a fost astfel lovit de un tren marfar ce se deplasa din direcția Timișoara - Drobeta Turnu Severin.

"În urma impactului, pasagerul din dreapta față, în vârstă de 57 de ani, fiind în stare gravă, a fost supus manevrelor de resuscitare, însă, fără rezultat, fiind declarat decesul. Șoferul taximetrului și celălalt pasager au fost transportați la spitalul din Orșova", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți, cms. șef Nicolae Lohon.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și două salvări ale Serviciului de Ambulanță.

"Persoana decedată se afla în stop cardio-respirator și a fost descarcerată de către pompieri. Din păcate, aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU 'Drobeta' al județului Mehedinți, Ramona Nistor.

Atât conducătorul mașinii, cât și conductorul locomotivei au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative.

În prezent, cercetările sunt continuate pentru stabilirea cauzelor și a împrejurărilor ce au dus la producerea evenimentului. În cauză a fost deschis și un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Sursă: Agerpres

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7338 secunde