Reacția procurorului general Lazăr, după anunțul lui Toader privind revocarea: Demers strict politic

185
Reacția procurorului general Lazăr, după anunțul lui Toader privind revocarea: Demers strict politic - yxnopwy2zwnjyzy1njfmmdm2mzjjymnl-1545914774.jpg

Articole recomandate

Procurorul general Augustin Lazăr transmite, joi, că solicitarea de revocare anunțată de Tudorel Toader ignoră legea, recomandările instituțiilor europene și are un conținut strict politic. Ministrul a anunțat că va trimite joi documentele pentru finalizarea revocării lui Lazăr.


"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), domnul Augustin Lazăr, consideră că anunțul public al ministrului Justiției referitor la continuarea procedurii de revocare ignoră cadrul legal și recomandările instituțiilor europene referitoare la acest subiect. Astfel, exprimarea nejuridică privind pretinsa "tragere de timp" are ca scop dezinformarea opiniei publice în legătură cu procedura legală de verificare de către instanța de contencios a "evaluării" procurorului general, efectuată cu depășirea atribuțiilor legale ale ministrului justiției, precum și a legalității documentului intitulat "Raport de evaluare". În acest sens, art. 39 alin. (1) și alin. (3) teza a IV-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor stabilește că "evaluarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (...)se face de o comisie compusă din procurori, membri aleși ai Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu grad cel puțin de tribunal, desemnați de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii", se arată în comunicat.


Totodată, procurorul general al PÎCCJ atrage atenția că demersul ministrului justiției ignoră recomandarile GRECO, ale Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), precum si ale Raportului MCV, care cer stoparea acțiunilor care afecteaza statul de drept și implementarea recomandărilor indicate.


"De asemenea, procurorul general al PÎCCJ, domnul Augustin Lazăr, subliniază că solicitarea de revocare din funcție a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii, garantul independenței justiției, care a arătat că raportul de evaluare al ministrului justiției "nu respectă dispozițiile legale în vigoare, standardele internaționale și naționale în materia activității Ministerului Public și contravine direcției jurisprudențiale conturate atât de organismele internaționale, cât și de Curtea Constituțională a României".


Având în vedere cele expuse, domnul Augustin Lazăr consideră că demersul ministrului justiției, cu conținut strict politic, este de natură să afecteze încrederea publică în capacitatea instituției de a-și îndeplini rolul constituțional.


În acest context, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dorește să asigure opinia publică despre faptul că Ministerul Public își va îndeplini în continuare cu fermitate atribuțiile prevăzute de articolul 131 din Constituția României, respectiv de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societății și de a apăra ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor", se mai arată în comunicat.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3539 secunde