Razie de amploare, în week-end, în municipiul Constanța

343
Razie de amploare, în week-end, în municipiul Constanța - razieconstanta-1555852904.jpg

Articole de la același autor

O razie de amploare a avut loc, în week-end, în municipiul Constanța, antrenând peste 140 de polițiști rutieri și de ordine publică.

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, împreună cu polițiști ai Serviciului Rutier Constanța, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat o acțiune de amploare pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În urma acțiunilor realizate, au fost controlate peste 1.400 de autovehicule, constatându-se 11 infracțiuni la regimul circulației rutiere, dintre care șapte pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar trei pentru conducere fără permis.

De asemenea, au fost legitimate 1.566 de persoane și au fost controlate 1.416 autovehicule, fiind aplicate 137 de sancțiuni contravenționale, dintre care 113 pentru nerespectarea prevederilor privind circulația pe drumurile publice. Valoarea sancțiunilor este de aproximativ 78.200 de lei. În acest context, au fost reținute 18 permise de conducere și au fost retrase 13 certificate de înmatriculare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6926 secunde