"Pirații rutieri", în vizorul Poliției Rutiere. Mii de permise auto au fost reținute!

349

Articole de la același autor

Polițiștii din toate județele au făcut verificări pentru a depista șoferii care efectuează transport ilegal de persoane, așa numiții "pirați rutieri". Peste 250 de mașini au fost imobilizate în urma controalelor din ultimele 5 luni.

Începând din luna februarie până la sfârșitul lunii iunie 2020, la nivel național, sub coordonarea Direcției Rutieră din Inspectoratul General al Poliției Române, polițiștii rutieri și de investigare a criminalității economice au acționat pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane. Astfel, în cinci luni au fost controlate peste 110.000 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 11.020 de sancțiuni contravenționale (dintre care 549 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, alte 150 la Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, 10 pentru nerespectarea OUG nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto).

Cele mai multe amenzi (1.386) au fost date pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, depășire neregulamentară, neacordare prioritate vehicule și pentru lipsa I.T.P. Ca măsuri complementare, au fost reținute aproape 2.000 de permise de conducere și retrase peste 1.000 de certificate de înmatriculare, iar în cazul a 256 de autovehicule s-a dispus imobilizarea, ca urmare a constatării faptului că erau utilizate pentru efectuarea transportului ilegal de persoane.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6835 secunde