Peste 300 de bolnavi vor vota în Spitalul Județean Constanța
Articole de la același autor
Având în vedere faptul că pacienții internați în Spitalul Clinic Județean de Urgență nu se pot deplasa la secțiile de vot de care aparțin în vederea exercitării dreptului la vot, unitatea sanitară va avea în incintă trei secții, cu urne mobile.
De asemenea, la nivelul fiecărei secții a fost nominalizat un asistent medical care va prelua echipa cu urna mobilă si o va conduce la fiecare pacient care s-a înscris pe lista specială a persoanelor cu drept de vot. Pe lista specială s-au înscris până acum peste 300 de pacienți internați în secțiile spitalului, inclusiv cele exterioare.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 21 Mai 2019
Sâmbătă, 20 Aprilie 2019
Miercuri, 22 Mai 2019
Luni, 20 Mai 2019
Sâmbătă, 18 Mai 2019
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Joi, 25 Aprilie 2019
Marţi, 23 Aprilie 2019