Percheziții în Constanța, într-un dosar de comerț cu monede antice
427
Articole de la același autor
ACCIDENTUL DE PE ȘOSEAUA MANGALIEI, TRANSFORMAT ÎN TRAGEDIE! Copilul A MURIT, tatăl în stare critică, iar altă victimă cu ambele picioare rupte!
21 Februarie 2018
LIVE UPDATE! SE ÎNCHID DRUMURILE ÎN CONSTANȚA
26 Februarie 2018
Marea Neagră, sub amenințarea Rusiei. Șeful Marinei Române, în alertă
17 Februarie 2018
Mărturia unui polițist, după un caz de viol. "Am 32 de ore nedormite, 24 dintre acestea neplătite"
12 Februarie 2018
Polițiștii specializați în protejarea patrimoniului cultural din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cooperare cu autoritățile judiciare din Austria și Germania, au ridicat 164 de monede antice, în urma unei operațiuni internaționale de amploare, desfășurată cu sprijinul Eurojust.
Astfel, au fost efectuate mai multe percheziții domiciliare și la case de licitații specializate, în cadrul unui dosar în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani și complicitate la furt calificat în formă continuată.
Dosarul privește bunuri arheologice aparținând patrimoniului cultural național român, respectiv tezaure de brățări spiralice, monede, scuturi ș.a., sustrase din siturile rezervației arheologice din Munții Orăștiei și introduse ulterior pe piața internațională de artefacte prin ascunderea și disimularea originii ilicite a acestora.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 164 de monede antice, dintre care 20 de monede Koson - 19 din aur și una din argint (sec I î.Ch.), 4 monede de aur de tip Lysimach (sec II - I î.Ch.), 2 monede de tip Alexandru cel Mare - Callatis (sec. III î. Ch.), 49 de denari romani imperiali de argint (sec. I-II d.Ch.) și 81 de tetadrahme dacice (sec III-II î.Ch.).
Totodată, au fost ridicate documente care atestă vânzarea unor brățări spiralice și a mai multor monede sustrase din siturile arheologice românești. Din cercetări, a reieșit că mai multe monede din tezaurele sustrase din siturile arheologice române ar fi fost vândute prin intermediul unor case de licitații, fiind supuse procesului de "reciclare", pentru a dobândi o aparență de origine licită.
Cauza a fost disjunsă din dosarul soluționat anterior de autoritățile judiciare române, cunoscut generic sub denumirea "Furtul tezaurului dacic de la Sarmizegetusa Regia", în care au fost trimise în judecată 34 de persoane, dintre care 21 au fost condamnate definitiv.
La percheziții, au participat și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene din Hunedoara, Brăila și Constanța.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 19 Martie 2018
Vineri, 16 Martie 2018
Vineri, 16 Martie 2018
Joi, 15 Martie 2018
Joi, 15 Martie 2018
Miercuri, 14 Martie 2018
Joi, 08 Martie 2018
Joi, 08 Martie 2018
Marţi, 06 Martie 2018
Vineri, 16 Martie 2018