Patru copii abandonați au fost botezați la Cumpăna
Articole recomandate
O minoră din municipiul Constanța a dispărut
26 Aprilie 2024
Fostul ministrul al Sănătăţii, Sorina Pintea, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare mită
26 Aprilie 2024
Ziua a doua de proteste a polițiștilor constănțeni. La acțiune participă și colegi de la București
26 Aprilie 2024
În sâmbăta Floriilor, numită și "sâmbăta lui Lazăr", patru copii aflați în asistență maternală, au primit taina sfântului botez în Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din comuna Cumpăna.
Emoționați, nașii au mărturisit că bucuria pe care au trăit-o este greu de descris în cuvinte. Gabriel, Mihaela, Maria si Ștefănia, au primit taina botezului chiar de la Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului însoțit de un sobor de preoți si diaconi, alături de preoții bisericii Sf. Parascheva.
Este al 15-lea an de când, la inițiativa primarului Mariana Gâju, copiii abandonați aflați în asistență maternală sunt botezați la fiecare mare sărbătoare de către oameni cu suflet pe care administrația locală din Cumpăna i-a încurajat să facă un gest creștinesc.
La finalul evenimentului primarul comunei, Mariana Gâju, le-a oferit nașilor câte o icoană în semn de respect și credință față de gestul pe care l-au făcut față de acești copii năpăstuiți de soartă.
Evenimentul a fost organizat de către Primăria si Consiliul Local Cumpăna, în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 14 Martie 2019
Joi, 18 Aprilie 2019
Miercuri, 17 Aprilie 2019
Luni, 15 Aprilie 2019
Sâmbătă, 13 Aprilie 2019
Miercuri, 20 Martie 2019
Marţi, 26 Februarie 2019
Sâmbătă, 23 Februarie 2019
Joi, 21 Februarie 2019