O persoană decedată și alte șase încarcerate, în urma unui accident pe autostradă

205
O persoană decedată și alte șase încarcerate, în urma unui accident pe autostradă - autostradaa1sibiudeva-1575618629.jpg

Articole recomandate

O persoană a decedat și alte șase au rămas încarcerate într-un microbuz, în urma unui accident care s-a produs, vineri, pe autostrada A1, pe sensul de mers Arad-Timișoara, la ieșirea spre localitatea Giarmata.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș, Elena Megherea, a declarat că în accident au fost implicate un autotren cu o persoană, un autoturism cu două persoane și un microbuz cu șapte persoane. La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare grea, două autospeciale de stingere, trei echipaje SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple, 17 pompieri și două echipaje SAJ.

"Sunt șase persoane încarcerate în microbuz și o persoană decedată, din autoturism. Persoanele extrase au fost predate echipajelor medicale pentru a fi evaluate medical. Operațiunea de descarcerare este în dinamică", a afirmat Elena Megherea. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3916 secunde