X
X
Mai multe ştiri online:

Misiuni, misiuni, misiuni…

Ştire online publicată Luni, 06 Aprilie 2020. Autor: Sorin MIHALACHE
În intervalul 3 aprilie, ora 16.00 - 4 aprilie, ora 16.00, 2.019 militari și 454 mijloace tehnice au acționat în București și în țară, în 422 misiuni de întărire a prezenței și asigurare a fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei de la Siret (Suceava), Sculeni (Iași), Albița (Vaslui), Vama Veche și Ostrov (Constanța), Giurgiu (Giurgiu), Bechet și Calafat (Dolj), Porțile de Fier 1 (Mehedinți), Stamora Moravița, Jimbolia și Cenad (Timiș), Nădlac 1, Nădlac 2 și Vărșand (Arad), Borș și Oradea (Bihor), Petea și Halmeu (Satu Mare), transport de echipamente medicale și alte materiale, însoțire convoaie de transport persoane.

În același interval, la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", au fost prelucrate un număr de 369 teste pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2.

De asemenea, au fost preluate de militarii Armatei României de la Jandarmeria Română, un număr de 17 obiective, pentru a asigura paza acestora în mai multe județe din țară, respectiv județul Alba - 2 obiective, Argeș - 2 obiective, Bistrița-Năsăud - 3 obiective, Buzău - 3 obiective, Cluj - 3 obiective, Covasna - 1 obiectiv, Hunedoara - 1 obiectiv și Maramureș - 2 obiective.

În același context, pentru a veni în sprijinul unității medicale sucevene, Ministerul Apărării Naționale a dispus prin Direcția medicală să suplimenteze echipa medicală existentă cu 10 medici militari de diferite specialități (anestezie, boli infecțioase, pneumologie, medicină internă, cardiologie, radiologie, chirurgie generală, ortopedie traumatologică, gastroenterologie și medicină de urgență), precum și 10 subofițeri sanitari din cadrul Spitalului Militar de Urgență "Dr. Constantin Papilian" din Cluj-Napoca.

XXX

În perioada 3-5 aprilie, militari ai Batalionului 1 CIMIC (cooperare civili-militari) din București au distribuit aproximativ 1.000 de pachete cu produse alimentare și 1.000 de pachete cu produse de igienă persoanelor vârstnice din zone afectate de coronavirus din județul Suceava, precum și în localități greu accesibile din zona Dâmbovicioara, județul Argeș.

Militarii sunt pregătiți să sprijine autoritățile în zonele unde va fi necesară intervenția armatei. 



Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.4584 secunde