Ministrul Apărării: "Nu se pune problema desființării scutului de la Deveselu"

154
Ministrul Apărării:

Articole recomandate

Gabriel Leș, ministrul Apărării Naționale, a declarat, vineri, că nu se pune problema desființării scutului antirachetă de la Deveselu, în ciuda amenințărilor și provocărilor venite dinspre Rusia.

"Am avut (discuții n.r.) în cadrul NATO, a ministerialei de acum două zile. Bineînțeles că nu se pune problema desființării acestui scut (de la Deveselu n.r.). Este un mod prin care Rusia provoacă mai departe, pe alocuri chiar și amenință, dar nu se pune problema. Cu toată comunicarea, cu toate metodele prin care am încercat să spunem și să comunicăm real ceea ce există la scutul de la Deveselu, și anume o structură defensivă, văd că modelul pe care Rusia a intrat peste tot, nu numai la noi (...) (este de n.r.) amenințări ș.a.m.d., provocări de tot tipul", a declarat Gabriel Leș, la un post TV.


Conform Agerpres, demnitarul a scos în lumină că sistemul este unul strict defensiv și că retorica Rusiei pe acest subiect nu este luată în considerare.


"Scutul de la Deveselu este un scut defensiv. Este o chestiune pe care o voi spune permanent, pentru că ăsta este adevărul și nu are rost să discutăm altceva și să intrăm în retorica Rusiei. (...) În virtutea ultimelor acțiuni ale Rusiei, (...) ne așteptam la tot felul de astfel de provocări. Ele continuă și vor continua, probabil, și în perioada următoare. Repet, NATO este foarte ferm în toate deciziile care le-a luat și va rămâne pe poziția de apărare pe care o oferă aliaților. Va rămâne așa cum a stabilit NATO. E un aspect pe care nu putem să-l discutăm în funcție de declară astăzi Putin și altcineva", a precizat ministrul Apărării.


Gabriel Leș a menționat, totuși, că ar prefera ca termenul de "amenințare" să fie înlocuit cu "provocare", dat fiindcă primul are o nuanță mai gravă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8283 secunde