Ministrul Apărării, la aniversarea Colegiului Național Militar "Ștefan cel Mare"

220

Articole de la același autor

Ministrul Apărării naționale, Nicolae Ionel Ciucă, a luat parte, vineri, 15 noiembrie, la ceremonia aniversară a Colegiului Național Militar "Ștefan cel Mare", din Câmpulung Moldovenesc. 


Cu prilejul împlinirii a 95 de ani de la înființarea instituției de învățământ, au avut loc o ceremonie militară, un spectacol aniversar, precum și o vizitare a facilităților școlii, informează Biroul de presă al MApN. 


XXX 
Colegiul Național Militar "Ștefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc continuă tradițiile Liceului Militar "Ștefan cel Mare" din Cernăuți, înființat la 25 noiembrie 1924, prin Înalt Decret Regal nr. 3889, promulgat și semnat de regele Ferdinand. 
De-a lungul timpului, colegiul a avut peste 12.000 de elevi, în 80 de promoții. Cei mai mulți dintre absolvenți au îmbrățișat și s-au remarcat în cariera militară, aproximativ 200 ajungând la gradul de general, 10 devenind șefi ai unor structuri militare centrale, iar 15 fiind decorați cu Ordinul "Mihai Viteazul". 


Astăzi, în Colegiul Național Militar "Ștefan cel Mare" se asigură dezvoltarea unui învățământ modern și eficient, prin implementarea de programe și proiecte de educație bine fundamentate și prin instituirea unui sistem viabil de management al calității. 


Elevii colegiului au făcut dovada pregătirii lor prin rezultatele foarte bune obținute la examenul de bacalaureat și la admiterea în academiile militare. În același timp, aceștia au participat la concursuri și olimpiade școlare, prestația lor fiind apreciată cu premii și distincții în competițiile locale, naționale și internaționale. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 15 Noiembrie 2019
Stire din Eveniment : Cercetașii, la competiție în Ungaria
Miercuri, 13 Noiembrie 2019
Stire din Eveniment : Vânătorii de munte au un nou comandant
Pagina a fost generata in 0.3479 secunde