Mesajul lui Bogdan Despescu, șeful demis al Poliției Române

1435
3
Mesajul lui Bogdan Despescu, șeful demis al Poliției Române - despescu1449773021-1516206644.jpg

Articole recomandate

Șeful demis al Poliției Române, Bogdan Despescu, a transmis un mesaj, azi. "Timpul va demonstra că modul meu de acțiune a fost corect", a spus el. 


Despescu a transmis un mesaj prin care își ia "la revedere" de la foștii colaboratori și le mulțumește pentru profesionalismul de care au dat dovadă.

El mai spune că perioada în care a condus Poliția Română a fost plină de provocări, dar că polițiștii și-au făcut treaba exemplar – au fost cazuri dificile pe care polițiștii au reușit să le rezolve, deși s-au confruntat cu deficit de personal.

În ceea ce privește cazul polițistului acuzat de agresiuni sexuale – caz în urma căruia, de altfel, Despescu a fost înlocuit, fostul șef al Poliției Române spune că polițiștii și-au făcut treaba și în acest caz, chiar dacă acest lucru nu a fost vizibil în presă, în ultimele zile.

Bogdan Despescu a fost demis astăzi. Măsura a fost aprobată de premierul interimar, Mihai Fifor, după mai multe discuții pe care acesta le-a avut cu ministrul de Interne, Carmen Dan.

Demiterea șefului Inspectoratului General al Poliției a fost cerută de mai bine de o săptămână, dar fostul premier Mihai Tudose a refuzat să-l dea afară.

Locul său va fi luat de chestorul Cătălin Ioniță, cel despre care fostul premier spunea că nu ar fi dorit funcția.


sursa: digi24.ro


Comentează știrea

nae
17 ianuarie 2018
ce sa fie

pare nata dar e masa ganina,sa fie ganina are ciocul natanet,care va sa zica individul a fost seful politiei romane,mai bine il blurati seamana foarte bine cu stan(stan si bran) asa ca aparent nici o pierdere,numai daca succesorul nu seamana cu donald duck

Dr.despesq ot gaby meclan
18 ianuarie 2018
Sfànta mare nerusinare!

Asta e o poza veche,de anul trecut,pe cand putzoiul gonflabil avea o stea,acum are trei...

fara importanta
18 ianuarie 2018
Politica

Era normal sa fie schimbat intrucat criza politica poate naste alegeri anticipate acestea puatnd fi castigate doar cu sprijinul fortelor de ordine,in speta politia romana! Urmeza demiterea sefului.jandarmeriei!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4711 secunde