Mărturia adolescentului care a scăpat ca prin minune din accidentul mortal de la Constanța

2062
Mărturia adolescentului care a scăpat ca prin minune din accidentul mortal de la Constanța - img-1548251094.jpg

Articole recomandate

Mărturia adolescentului care a scăpat ca prin minune din accidentul în care au murit Cici și Dragoș, uciși de un șofer beat, e cutremurătoare. Dani era în mașină cu cei doi liceeni când un BMW i-a izbit în plin și i-a aruncat pe câmp, scrie observator.tv

Dani, Cici și Dragoș mergeau spre Tulcea, duminică de dimineață, când un șofer beat a intrat pe contrasens și i-a lovit în plin. Dragoș, care conducea Loganul în care se aflau cei trei liceeni, și Cici, care era pe bancheta din spate, au murit în accident. Dani a supraviețuit și a avut splina ruptă. Șoferul BMW-ului a scăpat nevătămat.


Cei trei adolescenți din Tulcea erau buni prieteni, iar Dani vrea să uite coșmarul pe care l-a trăit. "Dormeam când s-a întâmplat accidentul. Am reușit să ies din mașină și strigam la ei, treziți-vă, băăă! Nu au răspuns. Cici a mai supraviețuit 20 de minute, eu am sunat la ambulanță și a venit imediat. Dar, din păcate, prea târziu pentru Cici.", e declarația exclusivă a lui Dani, scrie observator.tv

Dani nu va putea merge la înmormântarea celor doi prieteni, fiind internat în spital.



Cici și Dragoș au murit în accidentul din Constanța


Cei doi morți în accidentul din Constanța aveau 18 ani. Șoferul beat cu BMW care i-a ucis are 22 de ani și nicio rană. El a fost dus la spital doar pentru recoltarea probelor de sânge. Un al treilea tânăr, 18 ani, care călătorea în mașină cu cei doi tineri decedați, a fost rănit.

În jurul orei 6, un BMW condus de un șofer de 22 de ani, băut, a intrat pe contrasens într-o curbă și s-a lovit în plin Loganul condus de Dragoș, aruncându-l de pe șosea, pe câmp. BMW-ul a ieșit și el de pe carosabil, s-a răsturnat pe o parte.

În schimb, Dragoș și unul dintre prietenii lui, Cici, care era pe bancheta din spate, au murit pe loc striviți de fiarele Loganului.

În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.


sursa: observator.tv


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 23 Ianuarie 2019
Stire din Eveniment : Șefi noi la Poliția Constanța!
Pagina a fost generata in 0.7948 secunde