Maghiar urmărit internațional pentru înșelăciune și fals, prins de polițiștii români

97
Maghiar urmărit internațional pentru înșelăciune și fals, prins de polițiștii români - 280626-1523951538.jpg

Articole recomandate

Polițiștii din Mureș, cu sprijinul Direcției de Investigații Criminale și a Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, au depistat un cetățean maghiar, care era urmărit internațional pentru înșelăciune și fals în înscrisuri oficiale, cu un prejudiciu de 160.000 de euro.

La data de 16 aprilie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, cu sprijinul Direcției de Investigații Criminale și a Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, au depistat, în municipiul Târgu Mureș, un cetățean maghiar, în vârstă de 55 de ani, care era urmărit internațional.

Pe numele celui în cauză, autoritățile din Ungaria au emis un mandat european de arestare, pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri oficiale.

În fapt, folosind acte false, acesta ar fi prejudiciat o unitate bancară cu 160.000 de euro, prin contractarea unui credit bancar.

Persoana urmărită a fost condusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, pentru demararea procedurilor, în vederea predării către autoritățile din Ungaria.

Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8443 secunde