Kovesi, acuzată de abateri disciplinare. Ea ar fi adresat procurorilor cuvinte precum "lași", "bârfitori" sau "infractori"

192
Kovesi, acuzată de abateri disciplinare. Ea ar fi adresat procurorilor cuvinte precum

Articole recomandate

Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, este cercetată disciplinar de Inspecția Judiciară pentru că ar fi încălcat de trei ori statutul magistratului. Acțiunea disciplinară a fost înaintată Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.


Totul pare legat de celebra șădință de lucru înregistrată de unul dintre procurori în care Kovesi ar fi adus atingere onoarei și probității profesionale a magistraților procurori.  


Comunicatul Inspecției Judiciare: 


"La 12 ianuarie 2018 Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară față de doamna Laura Codruța Kovesi, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție ("DNA") pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute: - de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, respectiv "manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu" constând în aceea că, în cadrul unei ședințe de lucru, a avut manifestări de natura a aduce atingere onoarei și probității profesionale a magistraților procurori, precum și prestigiului justiției, împrejurări identificate în înregistrările audio apărute în spațiul media la data de 18.06.2017.  


În concret, procurorul șef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii si credibilității instituției, generate de Decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare "cu miniștri", de impact mediatic, și-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv și general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 și a folosit exprimări inadecvate la adresa Curții Constituționale și a unui judecător al Curții Constituționale, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul din criteriile în funcție de care se prioritizează soluționarea dosarelor este impactul mediatic al acestora și calitatea oficială a persoanelor cercetate. 


De asemenea, procurorul șef al DNA a folosit față de colegii procurori un ton superior și agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică și deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare și a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremației Constituției și a legilor, precum și a imparțialității procurorilor. - de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, respectiv "atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții" constând în aceea că prin intermediul unei corespondențe electronice (email) a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte si expresii cu un conținut vădit denigrator, insultător și amenințător, respectiv "lași", "bârfitori", "infractori", făcând cunoscut acestora faptul că "există deja un cerc de suspecți" ,cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligația de rezervă și normele de conduită atașate profesiei de magistrat. - de art. 99 lit. m teza a II a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, respectiv "nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente" constând în aceea că a încălcat cu știință dispozițiile art. 7 lit. b din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1643/C din 15.05.2015, publicat în Monitorul Oficial al României nr.350 din 21.05.2015, care se referă la atribuțiile procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție și prevede că acesta : "urmărește repartizarea cauzelor sau, după caz, repartizează cauze în raport cu criterii obiective precum specializarea și pregătirea procurorului, volumul de activitate, complexitatea și operativitatea soluționării cauzelor, conflictele de interese sau incompatibilitățile în exercitarea funcției", prin desemnarea în calitate de procuror de caz a unui magistrat care se afla într-o vădită stare de incompatibilitate. și domnul Marius Constantin Iacob, procuror șef adjunct al DNA pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I, din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, respectiv "nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa.." constând în aceea că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declarație de abținere, deși se afla, în mod vădit, în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin.1 lit. f, cu referire la art. 65 alin.1 și art. 66 Cod procedură penală. Acțiunea disciplinară a fost înaintată Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea magistraților în cauză."



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4238 secunde