IARNA ÎȘI INTRĂ ÎN DREPTURI! Sfaturi de la Poliția Rutieră, pentru a evita accidentele

410
IARNA ÎȘI INTRĂ ÎN DREPTURI! Sfaturi de la Poliția Rutieră, pentru a evita accidentele - sfaturiconduszapadaiarna10-1544794622.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii constănțeni se vor afla în teren, având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile! Circulați cu mai multă prudență, în condiții de vreme cu precipitații abundente! Polițiștii sunt la datorie și acționează pentru salvarea de vieți omenești!


Pentru prevenirea producerii accidentelor de circulație, pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile, polițiștii recomandă conducătorilor auto să se documenteze cu privire la starea meteorologică de pe traseul pe care urmează să îl parcurgă.


În cazul unui carosabil umed, acoperit cu gheață sau polei, conducătorii auto trebuie să evite bruscarea comenzilor vehiculului, fiind absolut necesară adaptarea vitezei condițiilor de drum, iar efectuarea oricărei manevre în trafic, să se efectueze doar după o temeinică asigurare. Folosiți cu precădere frâna de motor atunci când rulați pe un carosabil alunecos și nu vă angajați în depășiri riscante!


În aceste condiții, polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto ca luminile de întâlnire să fie folosite și pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drumuri, și să păstreze în mers o distanță suficient de mare față de vehiculul din față, astfel încât oprirea vehiculului să fie făcută în condiții de siguranță.


Totodată, polițiștii recomandă pietonilor să traverseze numai prin locurile marcate corespunzător, după o temeinică asigurare și să evite pe cât posibil deplasarea pe partea carosabilă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4705 secunde